joi, 3 august 2017

sezatori de poveste

am incropit zilele astea niste ateliere de povesti pentru vreo 150 de copii cu varste intre 1,5 si 12 ani.
majoritatea erau egipteni, ceva invazie de chinezi, un canadian, un francez si 3 jumatati romanesti cat sa cant si eu alunelu alunelu hai la joc.
desigur ca fiecare categorie de varsta a venit cu provocarile ei, dar schimbul de energie a fost asa cum avea sa promita titlul sezatorilor, de poveste.
toma mi-a fost cel mai de nadejde asistent, distribuind foi si creioane, avand grija de carti si de marionetele cu care am dat viata povestilor.
sunt multe momente care mi-au incalzit sufletul si o sa incerc sa inramez aici cateva dintre ele ca sa mai plang de drag cand aproape ca le voi fi uitat.
grupului de 7-12 ani le-am citit despre sentimente si am dezbatut ingrijorari.
un baiat de 11 ani la intrebarea: ce te ingrijoreaza? mi-a raspuns: ziua judecatii de apoi. un altul de 7 ani desi parea trist m-a asigurat ca el nu e niciodata ingrijorat. m-a intrigat. atunci de unde tristetea asta mai grea ca pacla de afara? si-a amintit de o singura ingrijorare inainte de un concurs de ecuatii de gradul 2 pe care l-a castigat. uau, am zis si l-am aplaudat toti. iar el a respirat bucuria noastra si n-a mai fost trist.
o fetita de 8 ani e ingrjorata cand trebuie sa cante in public. am rugat-o sa cante pentru noi si i-am daruit si ei aplauze. cand a fost sa-mi expun eu ingrijorarea, toma a raspuns in locul meu: ii e teama pentru bebele din burta. eu am zis ca nu imi e teama, dar ca ma simt obosita.
copiii mi-au adus atunci apa.
cu un grup a trebuit sa fac multe exercitii de respiratie inainte sa ne apucam de povesti, fiindca trupurile lor hiperactive nu stiau sa stea cuminti la sezatoare. 
o fetita de 3 ani rugata sa deseneze marioneta cu care tocmai se jucase, mi-a desenat un punct minuscul: e un rechin a zis, dar l-am facut mic sa nu se sperie nimeni. pe un baietel chinez de 4 ani care nu se oprea din zbarnaiala l-am potolit cu 5 respiratii adanci cu ochii inchisi, apoi l-am rugat sa-mi cante ceva in chineza. i-am multumit si l-am aplaudat si pe el. a fost magulit fiindca stie ca e cel mai nazdravan din clasa lui, iar tot ce aude zilnic e: henry stop, henry come here, henry you are punished. 
una peste alta a fost asa cu incurajari, cu aplauze, cu povesti si cu imbratisari.
cand m-au intrebat: mis mai vii si maine? am raspuns da, dar pentru alte grupe de copii. ei s-au intristat, dar eu le-am reamintit ca nicio ingrijorare nu dureaza forever. 
a doua zi pe scari m-am intalnit cu baiatul ingrijorat de ziua judecatii. m-a mai intrebat o data, mis sigur azi nu ai venit pentru noi?
sigur, am raspuns zambind. 
oricum mis, tata e doctor deee, dee si-mi arata burta mea rotunda. gynecologist, zic eu. el zambeste timid. daca ai nevoie de ceva mis..
multumesc ahmed. ai grija de tine.
si tu mis.
a fost una dintre cele mai frumoase oboseli de cand sunt insarcinata. mi-am amintit ce bine imi e intre copii, ce de revelatii imi aduc ei si ce dor imi era sa le ating inimile. 



2 comentarii:

  1. si mie mi-ai atins inima cu povestea ta ... multa sanatate mamalutoma !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos si m-ai emotionat cu povestea ta!
    Numai bine si nastere frumoasa!

    RăspundețiȘtergere