Treceți la conținutul principal

Din viata mea pe slow down inainte

zic sa mai relatez un pic din viata mea pe slow down inainte, sa arhivez practicile unei sarcini potolite intr-un cairo cald ca un cuptor din bucataria de vara in care cocea mamaia porumb adus de la mal.
Ziua incepe cu un smoothie de mango, smochine, banane, guava si lamaie.
cu samburii de mango stropiti cu niste ulei de masline imi fac un masaj din frunte pana in calcaie.
am 2 haltere a cate un kg si fac cu ele o tura de exercitii a cate 10 min de 2 ori pe zi.
am dat peste un exercitiu bun de respiratie, respectiv pronuntat so pe inspiratie si hum pe expiratie. vad ca merge.
apoi cam la 3 zile imi fac un masaj cu un amestec de uleiuri- sa le numesc esentiale desi sa ma bata cleopatra daca eu cred pe cuvant vreun producator de licori. inchid mintea si nu-i mai judec, ii dau inainte cu masajul si vorbesc cu copilul asta din burta: of ma Tao, hai ca mai avem de tras vreo 2 luni jumate si-apoi ne-om tine de mana intr-o oboseala noua.
Scrie in cartea mea magica de crescut burti armonioase sa am grija sa consum 7 culori pe zi, deci fac si eu un bilant: galben de la banana, portocaliu de la mango, inca un portocaliu de la cartoful dulce, un alb de la o branza de oaie, verde olive de la ghiciti! masline, bravo, verde crud de la castravete, hai si rosu de la sosul din orez. Deci am scos 7 daca iau in calcul tonurile moi si p-alea tari.
Ce mai incerc sa fac e sa nu ma angajez in discutii contradictorii ca ma amendeaza carlanul asta din burta instantaneu. Si sa nu ma supar pe dragu de Toma care are si el nevoile lui de om minune. Ii promit ca-i intruchipez sistemul solar, dar numa daca sunt eu soarele iar tacsu pamantul fiindca eu ametesc daca ma pun pe invartit.
aa, si sunt recunoscatoare in fiecare zi statului acasa. imi obosise mintea de atatea decizii, planuri, activitati, neajunsuri. cand spal vasele imi amintesc cum faceam lucrul asta amestecand ganduri de job si nemaiesind la lumina.
cam atat despre tihna mea obosita.
nu e o sarcina usoara, dar ii sunt recunoscatoare pentru toata rutina potolit-constienta pe care mi-a adus-o.
va mai povestesc daca mai apare ceva :).


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...