duminică, 30 aprilie 2017

cata romanie sa inghesui intr-un bagaj?

se imping zilele unele pe altele dinspre vacanta incarcatului pieptului spre avionul de cairo, cu escala mica prin grecia cat sa luam un sapun extravirgin si-o branza feta cu ierburi.
cata romanie sa inghesui si-ntr-un bagaj spre cairo?
2 strachini de la mamaie, 2 linguri de lemn, un sufertas cu capac, o tigaie, o zacusca, 2 gogosari, 2 tuici, o visinata, 3 covrigi, o mana de pufuleti, o mana de iarba proaspat cosita, 3 sticlute de ploaie, o punga de malai, o ciocolata amaruie. mai strecori niste magneti cu pelisorul si cu 2 iobagi in opinci care se pupa in spatele unei capite de fan.
strangerile de inima nu le mai iei, sa nu te ingreuneze. cat a durut oftezi 'si' lasi, cat a bucurat oftezi 'ca' lasi.
oamenii iti ureaza de bine, iar tu le multumesti ca isi fac timp de un gand bun. ca timpul a devenit o iluzie. se joaca cu noi si ne pacaleste sa inramam nemultumirile, ca sa ne dam motiv de imbufneala. si cand a trecut, ne asteapta la colt sa ne bata obrazu ca prea ne-am luat cu ce nu conta.
am vrut sa iau cu mine o poza de la mamaia. dar ea nu are decat una in casa mare, cu ea si cu tataie la nunta lor fara rochie de mireasa. nu zambeau, se uitau asa drepti si gri la viata. o poza de acum 70 de ani. 'ai vazut o barza la telivizor cum dadea dan aripi si sa scutura da zapada? iera pa un acoperis', i-a comunicat mamaie lu toma care o asculta cu gura cascata. se infiripase un moment. povestitorul avea 90 de ani iar ascultatorul nu intelegea limba romana. dar povestea se spunea si mie imi statuse inima.
mamaie, ciresu asta cand l-ai pus?
ehee, da mult.
cand eram io mica nu era.
ei, l-oi fi pus mai tarziu.
imi pare rau mamaie ca plec si din ciresu asta n-am sa gust. ca na, nu pot sa prind si zapada in aprilie si cirese coapte. acu sa nu-l supar pe dumnezeu.
si rup o ciresica cat o gamalie de ac si-o rontai cat sa gust ce n-am sa apuc sa gust. m-am transpus. am reusit. inceputul de cireasa m-a dus unde imi trebuia sa ajung. apoi gustul s-a amestecat cu lacrimi si s-a pierdut in neputinta, acolo unde se pierd sutele de clipe traite pe jumatate sau stoarse in avans, sau oftate post mortem.
ma intreb cate suflete am reusit sa deschid in vacanta asta. cate au ramas nedeschise, nepansate, nepalpate. n-o sa ma mai intreb, ca sa incep pe indelete sa impachetez dorurile.
cata romanie sa inghesui intr-un bagaj?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu