un covrig sarat e viata

avionul aterizeaza. inspir. expir. imi vad durerea din urechi cu ochiul nesuparat al mintii. solul romanesc imi umple ochii nemintii de lacrimi. mangai capul transpirat al copilului meu dormind si-i spun pe sub lacrimi: te-am adus acasa toma. rotile avionului turuie. capitanul ne multumeste pentru participare si ne ureaza un sejur placut. aplaud spart, cu palmele si cu inima. nu mai aplauda nimeni cu mine. sunt singura in manifestul asta de gratitudine. sa nu iei toma viata de-a gata niciodata. cand o sa dormi tu o sa aplaud eu, iar cand voi dormi eu, sa aplauzi tu. sa aplauzi viata in tot greul ei. sa plangi plans de om cand te intorci acasa. sa te uiti la locuri si la oameni cu intelegere, sa-i asculti si sa le spui cum a fost pe unde ai fost.
dar eu nu stiu romaneste, ofteaza toma.
lasa c-o sa inveti, cum ai invatat tu in araba si in engleza griji si bucurii, consecinte si doruri, constructii de vise si revelatii de inceput de constiinta.

ajungem la pucioasa. cine ar fi crezut ca aici e raiul? da, raiul urzicilor, al liliacului, al oului de curca, al zambilei firave, al muraturilor si al borcanelor de zacusca. raiul in care mamaia vorbeste engleza iar tataia isi pune sufletul in semne.
un covrig sarat e viata, toma. un covrig de care uiti ca ti-a fost dor si pe care poti sa plangi sfarmand-ul. si linistea asta, de unde vine ea? am astupat-o cu vuiete la cairo ca s-o dezgolim azi si sa ne fie aproape rusine c-o uitasem.