Treceți la conținutul principal

minune in minune in minune

toma a facut ochi devreme.
si mai devreme mamaia si tataia lu toma plecasera la cules de prune, indeletnicire familiala de care mamaiei lu toma i s-a cam luat intrucat nu e consumatoare de tuica dar contribuie de o viata la obtinerea acestei licori pacatoase..
toma daca s-a trezit, are treaba. nu poti sa mai furi 1 minut doua, sa-ti termini si tu visul. visul e el!
il iau la subrat si ne dam jos din pat. trag o pereche de pantaloni pe mine, ma uit in oglinda, parul e in toate directiile, fix cum imi place. ce stylish sunt diminetile!
toma isi aranjeaza ditamai zambetul, nestiind ca mamaie sau tataie nu sunt prin casa. ma dor bucatelele astea de dezamagire prin care stiu ca trece in lipsa de oameni. dar intelege ca un caine de treaba ca iesim afara si incepe sa dea nebun din picioare. a si uitat ca n-a invatat sa mearga. in visul lui de la mine din brate e deja atlet. si eu stiu.
trag o suba pe el: manuta moale!! si el o inmoaie. hai si-o pereche de sosete pufoase si ieftine.. si mergem in gradina.
ma cam doare capul. am cam exagerat cu glutenul in vacanta asta.
respir 4 4 8 si ma bucur de liniste. toma gusta si el dimineata. e cum ii place. il duc la gaini. aahh, ce show live. e in el. si curcile astea albe, moaama, sunt mai mari ca mine. hohoho
apoi o luam printre rosii, ma straduiesc sa nu calc pe morcovi, ajung la cais, dam un ochi panoramic impreuna peste toata gradina si indraznim mai sus pana la cerul albastru cu alb. toma ofteaza, dar un oftat de bine, de asumare a incantarii.
imi vad de 4 4 8.. desi ma mai incurc uneori, nereusind sa dau tot aerul afara. poate din setea cu care vreau sa-mi umplu buzunarele pieptului, sa-mi ajunga inceputul asta proaspat de zi pentru toate momentele de preapraf din cairo.
culeg un ardei, il sterg bine pe pantaloni si i-l dau lui toma care imi zambeste si apoi il studiaza atent.
e doar un ardei capia. grasut, verde, cu niste mov in mot. dar e o minune a gradinii asteia, a lu tataie care l-a ingrijit, a lu dumnezeu care l-a plouat, a lu mamaie care o sa-l puna in zacusca. minune in minune in minune. ma verific de durerea de cap. s-a mai dus. venim cuminti in casa. trec prin bucatarie si ma agat de o palnie, un polonic si un tel de mamaliga. il scobor pe toma in patut si-i asez in poala ustensilele astea, cat sa n-aiba timp sa se vaite ca l-am pus jos. telul e preferatul lui. se pierde in bucatareala lui bebeluseasca. pun si eu de-o cafea, cu inima usoara. hai buna dimineata!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...