creste vlastarul de toma cu aripile netaiate.
nu-l slefuiesc. incerc doar sa-i arat lumea cum e ea.
il duc printre oameni, sa afle despre el.
il las in iarba fiindca acolo e cel mai liber. ii spune pamantul cum e el calcat in picioare in fiecare zi si n-o ia niciodata personal.
ii inteleg natura inca patrupeda si il duc aproape de animale, sa le vorbeasca, sa le miroasa, sa ramana fara aer de bucurie si apoi sa rada la mine a multumire.
ma incapatanez sa-i dau de mancare doar legume si fructe si-l alaptez de fiecare data cand e nefericit.
in romania a mai capatat cate un covrig, dar il las in pace fiindca si-l lipeste in rastimpuri pe obraji si-mi rade prin gaura.
mi-e mai drag murdarel si ocupat decat curat si plictisit.
il port senina in brate, oricat de tare m-ar durea spatele si sunt mai mandra de mine cu el decat am fost vreodata inainte de el.
mi se umple inima vazandu-l golanel la 11 luni, in poarta, pe cont propriu.
n-a aflat inca taina umbletului liber, dar sta sus si stie de ce.
se uita prin gard la masini, la oameni, la caini si la pomi si nu pare sa-i lipseasca nimic.
dau fuga de cealalta parte a portii, sa-i vad cautatura de barbatel, sa-i deslusesc curiozitatile, sa ma conving de increderea-i in sine.
si dau iar de bebelusul din el. l-am prins. se luase cu golaneala si uitase de lapte. ii zic: ba.. si el chiuie.
mi l-am adus inapoi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu