Treceți la conținutul principal

vecina

Pe acoperisul blocului de vis a vis, la acelasi nivel cu etajul meu, si-a incropit cazemata o familie tanara. Un barbat care spala masinile locatarilor instariti si le cara cumparaturile din portbagaj in casa, nevasta lui care face curatenie in casele cu pricina si fetitele lor, 4 la numar, frumos pieptanate, care se joaca in fata blocului sotronul si probabil ‘iesi papucule de sub pat’in araba de dimineata pana noaptea tarziu. (cine vrea varianta in romaneste a acestui joc, ma poate contacta ulterior)

Mama fetelor e tinerica si oachesa, ne salutam cand iesim la intins rufe, eu o conformista, pe balcon, ea o idealista, pe acoperis.
M-am prins eu pe vremea cand il adaposteam pe toma in burta c-ar fi si ea insarcinata, cam in acelasi stadiu, judecand deopotriva forma si fondul rotundului. 
Am nascut la o zi diferenta, eu un strengar si ea o papusica, a patra de altfel la ei pe acoperis.
In araba mea subreda verific constant cu ea progresele bebelusei, durerile colicilor, nr dintilor. Merge totu bine. Carliontata creste frumos, ca minunatul de toma.
Iar ea, vecina, e mereu senina. Are 27 de ani. Mi-a spus ca se opreste din facut copii. A tot sperat la un baiat, dar dumnezeu a pus baiatu la mine in burta si ei i-a dat a patra carliontata cu ochi albastri.
Mi se pare ca eu ma stresses mai mult cu unu singur, decat o face ea cu 4. De altfel cea de 9 ani are grija de cea de 9 luni, o cara in brate, se zbenguie cu ea, ii da atent sa manance. Cea de 7 ani are grija de cea de 3 ani. Mami are astfel mainile libere mereu sa curate casele bogatilor si sa le puna fetelor pe masa ce-o fi sa le pofteasca inima. 

Le gasesc adesea venind de la gradinita, pe o patura in fata blocului, 5 gagici intr-o armonie greu de relatat. Il duc pe tomica pana aproape de ele. El e in delir intre atatea bucle iar ele il pipaie ca pe o jucarie nepretuita.

Las copiii sa se adulmece si o intreb  cinstit, ca de la mama la mama, ce mai face si ea imi raspunde sigura pe ea ca e totu bine, multumim lu dumnezeu!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...