nu pot sa trec pe langa un copil care plange, fara sa aflu cauza dramei.
pe strada mi-e mai greu sa intervin, dar la gradi sunt libera sa arbitrez astfel de blocaje psihologice.
nu scrie in fisa postului ca ar fi de datoria mea, dar nu m-a oprit nimeni niciodata sa ma asez 'pe vine' langa cate o gagalice inlacrimata si sa 'discut' problema.
fac ce pot, de multe ori solutiile nu sunt la mine, dar macar asez niste compasiune peste criza, distrag atentia catre un motivas de bucurie, mangai bucle aurii, sterg lacrimi caldute si spun: 'stiu'!
am dat astazi peste o draguta de vreo 4 ani, ca nici nu stiu cum o cheama. plangea on and off de cateva ore bune, respirand alandala, frecandu-si mainile de neputinta. mi-a spus profesoara ei ca mami n-a lasat-o azi sa poarte rochita preferata, fiindca e prea buna sa fie terfelita la gradinita si oricum nu se poate juca libera in ea.
mami a fost sunata si instiintata ca micuta nu se opreste din plans, dar mami e superocupata. punct.
am rugat-o pe micuta sa-mi deseneze rochita, ca sa inteleg mai bine de ce plange. s-a avantat asupra unui creion roz si mi-a desenat-o dintr-o suflare.
era prima activitate la care se concentra pe ziua de azi. am urmarit-o. nu mai plangea. i-am zis ca e minunata, ca e mai frumoasa decat rochia mea albastra si ca o sa pastrez desenul. mi l-a dat, apoi a mai plans o doza scurta de lacrimi, de parca s-ar fi scuturat de suparare, si-a sters obrajii si s-a ridicat de la masa. era gata de zi. la naiba cu plansul.
stiu ca am invins!
dar daca sunt printre voi mamici care stiu mai bine decat puii lor ce ii face pe ei fericiti, poate va mai ganditi un pic.
stiu ca ratiunea e la voi, dar bucuria e la ei. planul e la voi, dar spontanul le apartine.
lasati-i sa aleaga. sa fie cine isi doresc ei sa fie.
nu le rupeti inimile.
incerc sa repar cat pot, dar nu sunt nici eu mereu pe faza. am in fiecare geanta/ portofel/ agenda cate un desen, cate o poveste, cate o mini nenorocire depasita.
dar sunt atatea picaturi sarate care imi scapa si pe care va rog sa vi le asumati!
pe strada mi-e mai greu sa intervin, dar la gradi sunt libera sa arbitrez astfel de blocaje psihologice.
nu scrie in fisa postului ca ar fi de datoria mea, dar nu m-a oprit nimeni niciodata sa ma asez 'pe vine' langa cate o gagalice inlacrimata si sa 'discut' problema.
fac ce pot, de multe ori solutiile nu sunt la mine, dar macar asez niste compasiune peste criza, distrag atentia catre un motivas de bucurie, mangai bucle aurii, sterg lacrimi caldute si spun: 'stiu'!
am dat astazi peste o draguta de vreo 4 ani, ca nici nu stiu cum o cheama. plangea on and off de cateva ore bune, respirand alandala, frecandu-si mainile de neputinta. mi-a spus profesoara ei ca mami n-a lasat-o azi sa poarte rochita preferata, fiindca e prea buna sa fie terfelita la gradinita si oricum nu se poate juca libera in ea.
mami a fost sunata si instiintata ca micuta nu se opreste din plans, dar mami e superocupata. punct.
am rugat-o pe micuta sa-mi deseneze rochita, ca sa inteleg mai bine de ce plange. s-a avantat asupra unui creion roz si mi-a desenat-o dintr-o suflare.
era prima activitate la care se concentra pe ziua de azi. am urmarit-o. nu mai plangea. i-am zis ca e minunata, ca e mai frumoasa decat rochia mea albastra si ca o sa pastrez desenul. mi l-a dat, apoi a mai plans o doza scurta de lacrimi, de parca s-ar fi scuturat de suparare, si-a sters obrajii si s-a ridicat de la masa. era gata de zi. la naiba cu plansul.
stiu ca am invins!
dar daca sunt printre voi mamici care stiu mai bine decat puii lor ce ii face pe ei fericiti, poate va mai ganditi un pic.
stiu ca ratiunea e la voi, dar bucuria e la ei. planul e la voi, dar spontanul le apartine.
lasati-i sa aleaga. sa fie cine isi doresc ei sa fie.
nu le rupeti inimile.
incerc sa repar cat pot, dar nu sunt nici eu mereu pe faza. am in fiecare geanta/ portofel/ agenda cate un desen, cate o poveste, cate o mini nenorocire depasita.
dar sunt atatea picaturi sarate care imi scapa si pe care va rog sa vi le asumati!
Inteligenta miscarea.Eu o mai puneam pe fiica-mea sa isi deseneze supararea sau furia.Ieseau niste rotocoale gri si negre, apoi mototoleam furia sau frica si o aruncam la cos.Gata, s-a dus, nu mai e..!
RăspundețiȘtergeream mai auzit de tactica asta. din experienta mea cu sute de copii, ei tin foarte mult la desenele lor.. oricat de negre ar fi.. si mintile lor constructive nu inteleg pasul aruncatului la gunoi. asta e un exercitiu matur al omului mare.. dar ei isi iubesc munca. pentru mine e suficient ca au scos furia afara.. apoi ce se intampla cu desenul, ei decid. pot sa-l pastreze, sa-l rupa, sa-l faca cadou..
RăspundețiȘtergereEi, pt o suparare aruncam la cos si zece desene rotocolite si degeaba ca tot nu trecea.Tot timpul isi spunea cuvantul.
RăspundețiȘtergere.. semn ca intentia rezolvarii traumei ramane de multe ori o iluzie a adultului. oricat de mici sau de mari suntem, supararea trebuie sa treaca prin noi, sa ne consume, nu ne putem descotorosi pe timpii altora care ne vor binele. putem in schimb sa ne concentram pe altceva si sa grabim astfel depasirea naturala a dramei.
RăspundețiȘtergereScrii incredibil de frumos, am trecut din cand in cand pe la tine si imi place atat de mult, incat trebuia sa-ti spun. Multumesc pentru bucatile de suflet, de viata pe care ni le povestesti.
RăspundețiȘtergereGabriela