toma are aproape 10 luni si vreo 150 de jucarii. am calculat aici tot ce a primit + pungile de plastic, sticlele, castroanele, cutiile de care s-a indragostit in timp.
se plictiseste repede, ca toti copiii de altfel, indiferent cat de sofisticate/ nemaipomenite ar parea jucariile la primul contact.
am incercat sa separ tot calabalacul in vreo 5-6 pungi si sa i le dau prin rotatie, astfel incat bucuria reintalnirii sa bata plictiseala suprajocului si sa ne putem intelege in casa ca oamenii, minimizand urletele, bosumflarile si lipsa de interes.
pe cele din plastic/ cauciuc le spal in chiuveta la cateva zile, pe cele din bumbac le spal la masina, cam la 2 saptamani. uite o sarcina despre a carei existenta nu am avut habar in tinerete.
am inceput sa-i urmaresc interesul pentru o anume 'jucarie' corespunzatoare asumarii fiecarei noi indeletniciri.. si incerc sa-i satisfac nevoile cu ce gasesc prin/ pe langa gospodarie, evitand sau macar eficientizand pe cat posibil cumparatul.
spre exemplu acum e la vremea cutiilor. le iubeste inchise, le studiaza, imi cere cu niste vaicareli scurte sa i le deschid, ne minunam amandoi de bucuria deschiderii, de plenitudinea vidului, de posibilitatile de umplere. apoi le lasa deschise si isi muta senin atentia. ma regasesc in personalitatea lui. sunt cea mai practica imprastiata pe care o cunosc. functionez excelent deschizand tot si uitand sa inchid. cand haosul capata proportii de neconvietuit cu, ma pun pe pus totul la loc, pe inchis capace, pe redat sens cutiilor.
o sa exersez cu toma inchisul si deschisul, scosul si bagatul. poate ca unii baieti raman expertii cu sange rece ai indeletnicirii asteia, fiindca adultii din viata lor n-au avut timp sa contribuie cu emotie vie la asumarea ei, inca de la primele deschideri.
mi-am propus sa petrecem impreuna cat mai multe inchideri si deschideri, astfel incat in timp ce el invata ca nimic nu se scoate sau se baga la intamplare, ca toate au un sens, un pret, o consecinta fericita sau trista, mai invat si eu despre curatenie, despre organizare, despre riscurile nepasarii.
si poate ca da, unele lucruri nu se invata decat parinte devenind, confruntandu-te cu consecinta a ceea ce ai neglijat neparinte fiind, incercand in sfarsit fara presiuni, in cel mai natural mod cu putinta, sa fii mai bun, in speranta ca minunea careia i-ai dat viata se va lasa inspirata de modelul din tine.
se plictiseste repede, ca toti copiii de altfel, indiferent cat de sofisticate/ nemaipomenite ar parea jucariile la primul contact.
am incercat sa separ tot calabalacul in vreo 5-6 pungi si sa i le dau prin rotatie, astfel incat bucuria reintalnirii sa bata plictiseala suprajocului si sa ne putem intelege in casa ca oamenii, minimizand urletele, bosumflarile si lipsa de interes.
pe cele din plastic/ cauciuc le spal in chiuveta la cateva zile, pe cele din bumbac le spal la masina, cam la 2 saptamani. uite o sarcina despre a carei existenta nu am avut habar in tinerete.
am inceput sa-i urmaresc interesul pentru o anume 'jucarie' corespunzatoare asumarii fiecarei noi indeletniciri.. si incerc sa-i satisfac nevoile cu ce gasesc prin/ pe langa gospodarie, evitand sau macar eficientizand pe cat posibil cumparatul.
spre exemplu acum e la vremea cutiilor. le iubeste inchise, le studiaza, imi cere cu niste vaicareli scurte sa i le deschid, ne minunam amandoi de bucuria deschiderii, de plenitudinea vidului, de posibilitatile de umplere. apoi le lasa deschise si isi muta senin atentia. ma regasesc in personalitatea lui. sunt cea mai practica imprastiata pe care o cunosc. functionez excelent deschizand tot si uitand sa inchid. cand haosul capata proportii de neconvietuit cu, ma pun pe pus totul la loc, pe inchis capace, pe redat sens cutiilor.
o sa exersez cu toma inchisul si deschisul, scosul si bagatul. poate ca unii baieti raman expertii cu sange rece ai indeletnicirii asteia, fiindca adultii din viata lor n-au avut timp sa contribuie cu emotie vie la asumarea ei, inca de la primele deschideri.
mi-am propus sa petrecem impreuna cat mai multe inchideri si deschideri, astfel incat in timp ce el invata ca nimic nu se scoate sau se baga la intamplare, ca toate au un sens, un pret, o consecinta fericita sau trista, mai invat si eu despre curatenie, despre organizare, despre riscurile nepasarii.
si poate ca da, unele lucruri nu se invata decat parinte devenind, confruntandu-te cu consecinta a ceea ce ai neglijat neparinte fiind, incercand in sfarsit fara presiuni, in cel mai natural mod cu putinta, sa fii mai bun, in speranta ca minunea careia i-ai dat viata se va lasa inspirata de modelul din tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu