Treceți la conținutul principal

povestea asta nu miroase a sampanie!

povestea de azi n-are vreo legatura cu revelionul, nu miroase a brad sau a sampanie, nu contine dileme vestimentare, nici artificii.
v-o spun totusi, ca ma ajuta si pe mine sa ma gasesc puternica si v-o ajuta si pe voi sa reganditi mofturile.

mi-am remesterit CV-ul si-am plecat ieri cu tomica din poarta in poarta, nu la colindat, ci la gasit un loc de munca. 
am ales cateva gradinite mai spalate si mi-am incercat norocul. am completat fel de fel de chestionare si teste psihologice in timp ce toma a calarit masini de plastic si si-a facut o idee despre unde ar fi daca ar fi.
cea mai pricopsita dintre gradinite mi-o fi mirosit iscusintele si m-a chemat azi la 'proba de lucru'. poti sa-l aduci si pe Omar, mi-au zis aratatnd catre tomica, prost-intelesu. zic hai omare, ca maine avem program.
si uite asa m-am spalat pe cap, mi-am pus sacou' al bun, ghetele de diva, am aruncat in geanta povestea preferata a lu toma, i-am facut si lui o bocceluta, mi-am indesat grijile in bzunare, apoi le-am golit rand pe rand si-am tras aer rece in piept. nu foarte rece, sa nu maniem pe dumnezeu. cam 17 grade.
de cum am intrat pe poarta gradinitei, toma mi s-a inclestat la piept. l-am lasat sa se mai bucure un pic, l-am pupat pe crestetul cald cat sa-mi iau incredere si sa-i dau incredere si l-am dus la clasa de bebelusi. uitasem ca nu seman cu nimeni in tara asta..zic acasa n-avem TV deci n-as vrea sa stea in fata televizorului, nu folosim servetele umede, nu ia medicamnete, nu mananca lactatate sau carne.
am trecut peste minunarea doamnelor, m-am explicat sumar, nu era timp de pierdut.
l-am predat, i-am promis ca mai trec pe la el, am iasit cu inima franta si m-am dus intr-ale mele. fiecare pas ma indeparta de plansul lui si parca il auzeam mai tare.. pana nu l-am mai auzit. mi-a fost rusine ca nu-l mai aud.

am lucrat cu vreo 5 clase de copii de la cei mai muciosi si neajutorati pana la smecherasii gata de scoala.
le-am sters lacrimile, mucii, le-am spus poezii in romaneste, glume in araba si povesti in engleza.
m-au rugat sa nu mai plec si le-am spus ca poate mai vin. mi-au spus secrete si le-am facut cu ochiul in semn de pastrare.
am trimis la inima fiecare pupic spontan pe care l-am primit si fiecare manuta care s-a repezit sa ma integreze in lumea asta noua, sa-mi tina de cald pana o fi sa-l culeg pe tomica din clasa lui.

ziua a trecut repede. un ultim interviu important cu un bosica nevorbitor de engleza. el numa invarte banu. m-am prins si l-am lasat sa se creada deasupra, uitandu-ma in ochii lui pana la final. ma vor anunta pe mail ce s-a decis. sincer nu cred ca-si permit sa ma rateze, da sa nu ma dau rotunda cat inca n-am sarit de 43 de kg. 

m-am dus sa-mi recuperez eroul. mi-a simtit pasii, tempo-ul, respiratia, nerabdarea.. ca a izbucnit in plans inainte sa dam ochi in ochi. i-am zis ca stiu si l-am lipit de mine ca nicio alta data pana acum. a baut lapte si a uitat sa planga. 
doamna lui a zis ca e un copil calm, ca a mancat legume cum am poruncit, si ca la vremea somnului si-a luat suzeta si s-a lungit in patu-i destinat. mi s-a rupt sufletul la gandul ca a adormit nestiind pe nimeni, nestiind cat de departe sunt si cand am sa revin. sau poate ca stie mai multe decat cred, si poate ca e o forta in el care ma impinge si pe mine zi de zi inainte. sigur e! altfel n-as fi putut sa-mi vad de treaba atatea ore. mi-ar fi dat buzna inima peste el in clasa de neputinta. dar am putut. fiindca e un erou!

am plecat obositi si senini. n-a vrut sa mearga pe jos de teama ca daca se mai desprinde iar de la pieptul meu, ma mai pierde o data si nu e prost. l-am dus la o cascarabeta cu sucuri naturale. niste manele bubuiau din boxele lu nenea care indesa ditai badulele de trestie intr-un fel de malaxor sub care statea un sufertas de aluminiu gata sa preia zeama verzuie.
l-am asezat pe toma pe scaun la nenea. i-a placut. a ales sa aplaude cacatu (scuza-ma mami) ala de ritm, iar eu am profitat de sacou si i-am cerut lu nenea sa faca ceva cu volumu. a facut.
am platit sucul. am mai cerut unul pentru acasa. mi l-a pus intr-o punguta de plastic si a indodat-o bine. am platit 2 lire si-am plecat catre un taxi. nenea a dat iar muzica tare.
n-o sa uit cum mi se uita toma in ochi din cand in cand, de bucurie ca suntem iar unul, apoi imi aranja gulerul de la sacou, ca un barbat sau ca o prietena buna sau ca o mama, ca toti la un loc.
auzi mami? mi-a zis, cred ca am facut ce trebuia sa facem! si ca daca ne merita astia, ne-or suna!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...