metodica iubirii aplicate

am pus la fiert intr-o oala niste fasole, linte si orz. le-oi da in niste clocote vreo ora, oi cali o ceapa cu vreo 4 rosii, usturoi si busuioc si apoi oi pasa totul in blender. un fel de fasole batuta imbogatita. parca il vad pe toma mancand-o cu 2 linguri si cerand moi? adica more.

cateodata ma striga tare maa-mii, desi sunt langa el. ma topesc in verificarile lui de sunet. raspund tare si sigur: da, mami. nu vroia nimic. strigatura e perfecta si inchisa. e o bucurie asumata, e lectia cuvintelor putine si a increderii infinite. 

cand gatesc ma trezesc cu el prin bucatarie. isi alege un castronel/ o farfurie si asteapta sa-i pun ceva de rontait. in functie de forma si dimensiunea recipientului, inteleg ca-si doreste un biscuite, o banana, niste stafide sau o portie de ceva mai consistent si ma conformez.. vine langa aragaz cu castronul si cere fu fu adica ii place mirosul a ce se gateste si ar vrea si el, chiar daca trebuie sa sufle fu fu.

ii spun ca fu fu mai dureaza. de parca el stie rabdarea. inimile mici bat mai repede mami. nevoile mici neimplinite se transforma in catastrofe. nu trec nici cu un pupic, nici cu o promisiune.. ooof. isi ia biscuitele si pleaca uitandu-se in el. e descumpanit, dar are incredere in mine. nu i-am promis niciodata ce n-a mai venit. pleaca cu maieul lung peste fundul gol, cu un picior incaltat si cu unul descult. ma uit la umerii lui mici si siguri, pe care se sprijina deja toata existenta mea, tot sensul lu tacso, toata bucuria bunicilor, toate zambetele prietenilor vazuti si nevazuti. ce om mare! ii dau mai repede cu bucatareala, ca acu-acu ma intreaba iar..

imi amintesc ca in primele zile de viata ma fascinau toate expresiile fetei lui. parca erau un milion. abia asteptam sa puna sentimente peste ele si sa mi se lege sensurile mai mult si mai mult. am inteles devreme ca el a venit pe lume gata facut. ca de fapt asa venim toti. ca toate sunt in noi. cu cat suntem mai autentici, ii lasam pe ceilalti sa descopere autenticul din ei si sa se intoarca la noi zambind. fiecare mesaj clar pe care il transmitem in univers e ca o oglinda spre claritatea mesajelor celorlalti. e ca si cum ii ajutam pe cei care ni se potrivesc, sa ne gaseasca.

nu stiu cum sa explic, sa par mai putin intelectuala. 

merg sa verific fiertura mea de cereale, pana nu devin prea sofisticata.

intentionam doar sa scriu un post despre ne-nevoia de a-i tot schimba pe oamenii pe care ii iubim, pana se potrivesc corsetului iubirii noastre. 

iau ne-nevoia asta de la toma si o aplic la tacso. e buna viata totusi cand ne da toate ingredientele.

iubiti-va asa diferiti cum sunteti. si de fiecare data cand vedeti in ceilalti un motiv nou de bucurie, spuneti-o tare. lumea are nevoie de mai multe declaratii din inima. a obosit pamantul de atatea minciuni zambite si de atatea drame fortate.

aceastea fiind zise, fug la bucatarie, unde rar mi-e dat sa dau gres.