mamaia si universalismul

pe simina am cunoscut-o in cairo, prin intermediul unei prietene irlandeze. 

e casatorita cu un pakistanez, are 2 copii nascuti in canada, unii dintre cei mai de suflet camarazi ai lui toma.

ne conectam din cand in cand in furnicarul asta de oras, sa bem o cafea, sa gatim, sa ne vaitam in romaneste, sa punem copiii impreuna.

comparam sisteme moderne de invatamant cu scoala comunista in care ne-am inceput noi devenirea.

intoarcem ceasca de cafea cu gura in jos si ne punem dorinte.

citim apoi simboluri si le talmacim pe google.

la ea in ceasca o rata, la mine o capra, la ea o balena, la mine o batrana.

batrana e mamaia, stiu. o pup in gand si ii povestesc siminei cum l-am pus pe toma cel nou in bratele-i vechi si-am facut-o fericita. 

odata cu universalismul asta al prieteniei cu simina, ma gandesc la dinamica statica a vietii lu mamaie. cum picura zilele ei in clepsidra aceluiasi sat de 87 de ani; cum dispune ea zi de zi ofuri pe aceleasi coordonate geografice, vorbind o singura limba, necitind, numai rugandu-se, in fusta, cu batic, fara bijuterii.

cum le e dat unora sa stea intr-un loc si altora sa bata lumea! 

mi se reveleaza un sens nou. ala de a spune lumii pe care o cutreier ce frumos ploua la mamaia si cum iti canta greierii in buzunar parca.

iar lu mamaia sa-i spun cum nu ploua la altii cu anii si cum greierii nu se aud de prea multe aere conditionate. ca pisicile sunt la fel, mai ascutite un pic, cainii mai rari, magarii mai asupriti, iar copiii mai ranjiti.

simina se muta in olanda.

o sa-mi lipseasca cafeaua ei.

pentru toma n-am certitudini cu privirea reintalnirii cu sabina si shayan. 

sunt sigura insa ca oricand va vrea universul sa ne puna iar impreuna, o sa ne intelegem de minune, o sa ne imbratisam plangand iar povestile or sa curga in romaneste, indiferent de urechile tarii in care le-om spune.