vin de la scoala entuziasta. sunt pe cale de a scoate cartile stufoase si inutil obligatorii din programa copiilor de 3-7 ani. planul meu suna ieftin si bun pentru managementul scolii.
ma angajez sa le dau copiilor copilaria inapoi, pe onoarea mea.
n-o sa mai numaram raspicat si placid, repetand dupa doamna ci o sa stam in cerc si-o sa ne numaram intre noi, sa avem si noi idee la ce sunt bune numerele.
o sa presam frunze, o sa pictam mai mult, fonetica o s-o invatam pe auzite si pe zambite, nu pe chiombate la forma sunetelor. o sa citim povesti caldute, nu tratate stiintifice.
va urez succes doamna corina. o sa intampinati rezistenta, dar va dam toata increderea noastra.
ies pe poarta scolii si parca plutesc. strada calda ca o plapuma ma ghideaza catre o librarie veche. imi iau o revista si 3 cutiute de pioneze cu design sic.
o salata verde, o sticla de apa, 1 kg de rosii. ce faceti doamna, bine doamne-ajuta. unde e bebe, la gradinita. si pt diseara aveti vreun pronostic? cine castiga?. zic: eeei, hai sa castige germania si sa terminam odata. nu-i mai spun si motivul alegerii, ca prea e din tinerete.
italia din pacate a iesit devreme, adauga el compatimitor. numa ca eu nu sunt italianca, io... de la hagi.. zic noi n-am intrat in miuta asta globala. ee, nici egiptu stati linistita! adauga el ca sa devenim si mai prieteni prin indiferenta. o zi buna. sigur ca da.
dau de o cutie goala, trainica, de carton, lasata de un vanzator in fata magazinului. il intreb daca pot, el zambeste mirat si ma invita sa ma servesc.. imi aduce mai multe chiar. zic numa una, sa sortez niste marafeturi in debara. cum stiti dumneavoastra raspunde el necajit ca nu ma poate ajuta mai mult.
heei, you know english? ma intreaba un pustan. pai altfel cum? ii raspund in araba si-i resetez agatamantul.
vin acasa si rasfoiesc revista cumparata. e chiar buna. mi se pare ca m-as incadra la rubrica 'real people' asa ca le scriu un mail sa le fac cunoscut blogul meu. poate vor ceva articole despre viata mea mearsa pe jos in tara lor aglomerata.
mi se pare ca tot ce pun in scris azi, are sanse sa se lege, asa ca incropesc planul necartilor in educatia timpurie a copiilor scolii care m-a asumat, duc cutia de carton in debara, recitesc mailul catre revista si beu multa apa sa ud toate gandurile astea mari. hai germania!
Comentarii
Trimiteți un comentariu