Treceți la conținutul principal

priveste cerul

azi a fost sambata, zi de stat acasa si de scormonit in traista imaginar-creativa, doldora cu activitati bune sa tina ocupat un titirez de aproape 3 ani.
am pictat pe niste sticle de plastic cu pensula si cu un burete in forma de inima, pana nu mai era nimic de pictat.
ne-am mutat in cada, unde am spalat sticlele pictate, cu buretele in forma de inima si cu sapun. ne-am spalat si pe noi si-am mutat interesul catre playdough-u framantat ieri seara. dai manjeala si cu ala vreo juma de ora.
hai si niste tenis. mami n-o mai da pe jos, se refera toma la mingea pe care nu reuseste s-o loveasca.
tati, hai sa construim niste turnuri cu cuburile astea colorate. look how many colors! striga el entuziast incercand sa l atraga pe tacso pe podea. tacso intreaba: how many? aa, red and yellow, confirma toma scurt, dar optimist.
gata si cuburile. mami, ce mai facem?
hai pe acoperis, vin eu c-o sugestie superioara.
mami, say to me: did you take your crocs?
zic: toma, did you take your crocs?
yes mami!
da ma, bine ca esti tu responsabil.
iau si muzica dupa noi, sa nu lasam rapu asta italian sa se consume aiurea.
toma cere sa-i dau drumu la apa si se apuca sa spele cu furtunul fiecare placa de gresie, fiecare jucarie arsa de soare, piscina sparto-prafuita, candva eleganta.
ma asez pe banca si las soarele sa-mi rumeneasca umerii. gasesc o revista romaneasca adusa de o prietena, cu vreo 2 luni in urma. dumnezeu e mare.
soarele n-a uscat cerneala, vantul n-a suflat-o inspre piramide. aflu care e blushu preferat al lu dana rogoz. si ca n ar putea sa traiasca fara mascara. in araba mashara inseamna haios. ma uit pe acoperisurile vecine. antene parabolice, gunoi, resturi de mobila. o femeie da constiincioasa cu matura la scara blocului, ca atunci cand iti lustruiesti pantofii, dar paduchilor nu le-ai dat inca de cap.
ca sa nu ma apese sumbrul privelistei, aleg sa vad ce mi-ar fi de trebuinta din gunoiul lor superior. uite as putea sa reconditionez scaunul ala, in lada de plastic pun una-alta, tabla aia retro o vopsesc in rosu, farasul e ok, placile alea de gresie sunt bune si ele la ceva. le pun deoparte. ma spala toma cu furtunul pe picioare si ma aduce pe acoperisul nostru. a terminat de lincaghit. mergem in casa. am stat destul cu capul in nori.
aflam dintr-o carte frumos ilustrata cum stau gainile pe oua, sa le fie cald. toma vede un pui de gaina gata iesit din ou. imi spune ca zevzecu ala daca mai calca mult aiurea sparge toate ouale bune de mancat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...