e ora 3, ca daca n-ar fi, nu m-as fi trezit, sa ma foiesc, sa ma intreb, sa ma doara gandul.
toma cere apa. tatalutoma ma intreaba: frici? raspund ca nu, dar ca ma simt mica.
stiu discursul asta, mormaie el. si niciodata nu esti prea mica, miss positivity.
ma duc sa blog.
really? la 3?
daca stau pe perna, nu dorm. iar daca scriu, ramane!
fa cum simti.
ma uit in josul etajului 8. dorm toti obositii zilei. o pisica traverseaza o strada dupa ce va fi explorat gramada de gunoi de la colt. niste baieti fumeaza ceva intre 2 masini si vorbesc in soapta, sa nu mi-l trezeasca pe toma.
uite ca respectul n-a murit.
in tara necontractelor, in tara tocmelii perpetue, imi cumpar portia de respect la negru, in miez de noapte cuminte si platesc cu nesomn.
ieri m-am intors de la gradinita dezamagita de oameni si l-am intrebat pe tatalutoma daca o sa traim greu mereu sau daca ne asteapta undeva o viata fara griji?
el a zis ca unele zile or sa para grele, dar ca invatam sa take it easy. si apoi suntem iubiti si iubim, iar asta ne salveaza. toma rade ca un adolescent.
o sa ma doara pana am sa mor oamenii care spun ca vin si nu mai apar. si nu suna sa se scuze, sa te reorganizezi, sa-i ierti. o legea junglei muncii. punctualitate de sezon, curtoazie de mod, responsabilitate de loc.
muncim toti pe nescrise. trebuie sa gasesc piatra filosofala a motivatului de oameni. vorba buna nu ajunge, nici umorul, nici puterea exemplului.
e ceva mai presus de intentia mea. e o drama acolo in viata fiecaruia, care rastoarna aproape orice inceput onest.
minciunile se disculpa unele pe altele. nu mergem nicaieri, dar nici nu stam. dansam asa ca nebunii dansul neproductivitatii. loteria viselor pe termen scurt.
ma trezesc din somnul dezamagirii universale cand in birou mi se aduc 2 baieti de vreo 9 ani, de catre o avocata copiilor de la after school.
engleza ei e minima, dar din gestica-i agitata si din lacrimile cretului cu ochii albastri, inteleg ca tuciuriul l-a pocnit pe cret in barba.
tuciuriul e impietrit de vinovatie. blondul plange curat, semn ca viata e buna cu el, in general.
cum s-a intamplat? intreb
avocata ma asigura ca-mi aduce un martor cu o engleza mai buna si cazul se suspenda pentru o clipa.
iau ca o netrebnica telefonul si fotografiez sentimentele momentului. de parca imi e frica sa nu fuga viata pana vine martorul.
ei raman pe pozitie, fara sa ma acuze. numai copiii ma mai inteleg.
il invit pe tuciuriu sa ia un servetel de pe birou si sa-l dea plangaciosului.
se face precum am cerut, iar plangaciosul se curata de lacrimi.
vine martorul. aflu ca se jucau hi 5, si ca din intamplare cretul s-a interpus unui hi 5 care nu ii era adresat si-a primit un podul palmei in barba.
te-ai scuzat? il intreb pe tuciuriu.
n-am apucat.
atunci, te rog..
sorry, zice el sincer.
cretul accepta.
trimit dupa gheata la bucatarie si-l anunt pe cret c-o sa intocmesc un bubu report, pentru mama lui eventual ingrijorata. punctez ca vinovatul s-a scuzat si-i trimit in gradina impacati.
mai scriu numai cum isi face minunea de toma teatru de lumini si umbre pe perete, inainte sa adoarma, in timp ce noi ne uitam la un fim iranian, care nu ma ajuta deloc sa ma impac cu partea asta de lume.
apoi se joaca singur de-a v-ati ascuneselea pitindu-se discret sub cearsaf si reaparand cu zambete. adoarme pe nebanuite si-i pup umerii ca doua caise.
adorm si eu amestecata, cu griji si cu bucurii, cu dor de ai mei, ca sa ma trezesc in cateva ore cand grijile vor fi invins, si sa scriu bucuriile, ca sa raman pe plus, dupa ce voi fi facut socoteala zilei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu