sens in forma de inima!

am doua imagini care mi-au ramas pe inima, respectiv toma inotand cu o prietena in varsta, in piscina ei cu martini cu gheata. asa m-am bucurat de moment, dar asa as fi vazut-o pe maica-mea hlizindu-se acolo in apa cu toma, ca imi ofteaza laptopul pe piept in timp ce scriu!

apoi am vazut un bunic pupat apasat de nepoata lui. el a intrebat: ce-ti trebuie? ea a zis: tu! el a pupat-o la loc si am simtit cum lumea intreaga s-a topit in iubirea lor. l-am vazut in gand pe taica-mio pupandu-l pe toma si laptopul iar imi ofteaza in timp ce butonez.

cum ne plimba viata prin momente! 

cum zambim sa ascundem greul! cum dam viata noua cu zambetele astea pe jumatate planse!

m-am ancorat in jobul nou. copiii imi rad sincer, m-ar imbratisa, iar eu zic sigur ca da. bucuria aia a reintalnirii, sedimentul emotiei bune. 

subordonatele imi zambesc sceptice, le asigur pe cat pot ca n-am venit sa le controlez, dar vreau sa le simt inima in timp ce se dedica copiilor, iar inima asta nu iese usor din chingi. cuget, planific, zambesc, las ziua sa treaca fara sa ma supar.

toma se integreaza ca un erou, impartasim minuni si griji, doarme 3 ore, iar eu fac pace cu universul.

schimb impresii cu parinti ingrijorati, ii invit sa-si verifice fericirea, ei imi zambesc ca dintr-o alta galaxie. apoi apar copiii lor, care m-au inteles deja.. si temerile se mai evapora.

ma asteapta un job de weekend, o minune de proiect in care ma angajez sa vizitez un spital de copii operati pe cord, sa stam de vorba saptamanal, sa incropim un atelier de desen, sa le dau incredere si sa decorez peretii sectiei de pediatrie cu desenele lor despre care stiu deja c-or sa-mi fure inima.

asa o fericire noua ma imbraca la gandul initiativei asteia, ca n-am cuvinte s-o metaforizez.

imi promit sa mananc multa salata, sa beau smoothieuri groase, inainte sa vizitez spitalul asta guvernamental, ca sa minimizez riscurile expunerii. 

abia astept. mi-era dor de cotloane noi.

imi amintesc neputinta cu care am primit vestea concedierii de acum vreo luna.

greul pe care am refuzat sa-l las sa se instaleze, optimismul orb cu care am stiut, am vrut sa stiu, ca sunt mai necesara altor suflete, macar pentru moment.

imi fotografiez oboseala in oglinda liftului. ca si cum vreu sa verific ca nu ma mint.

il intreb pe toma daca e fericit ca suntem impreuna la gradinita. imi raspunde cu un yes mai asumat ca o hotarare guvernamentala. 

ma topesc spaland apoi vase si rufe, dar inima nu se vaita. beau o bere. am planuri noi. sensul e iar prietenul meu!