Treceți la conținutul principal

conexiuni universale

hai toma la un winter bazar, ne mai amestecam si noi cu natiile lumii, iti iau un ginger bread, lasam soarele sa ne gadile obrajii.
vin daca ma lasi cu radioul asta de jucarie.
unde mergi ma rappere cu cassu pe umar? nici n-are baterii. il lasam acasa. avem alta treaba acolo.
e dezamagit. imi cer iertare si iesim pe usa.
in taxi ma pune sa-i spun taximetristului sa nu goneasca, ca ajungem oricum.
zic, hai ca pare un sofer bun.
treaba ta, si se uita pe geam.
ajungem in parc, ne intalnim cu 4 nemtoaice, o sarboaica, 2 romance si o italinca speciala. se discuta aprins explozia de azi dimineaza din cartierul meu. n-am auzit-o. aleg sa n-o diger. 12 morti totusi. o reglare de conturi. of. ca nu mai oboseste ura.
toma se joaca frumos cu niste copii de care ii fusese dor.
ma conectez cu italianca asta care imi da o stare de bine.
se plimba prin africa de vreo 6 ani cu partrenerul ei italian, au si un baietel de 6 luni, desi n-au gasit necesar sa se casatoreasca.
povestim in italiana, conjunctivul meu nu mai curge ca alta data. inima ma doare. strecor involuntar adverbe in araba. ea se bucura pentru emotiile mele si ma ajuta pe unde am uitat.
dam un tur de bazar. ii arat o decoratiune minuscula, cu 3 bufnite de lemn, de care m-am indragostit. ea ma sfatuieste s-o cumpar, daca imi place, sa nu las clipa sa fuga.
toma cerseste niste fursecuri false, eu ii spun ca alea nu sunt pentru noi.
el zice, but I want something so fake!
vanzatorul bufnitelor incearca un suprapret. ii bat obrazul.
bine hai, iti fac discount, da sa stii ca eu am facut toate decoratiunile astea.
nu te cred.
treaba ta. stai un pic, cum nu ma crezi?
uite asa, ii simt pe creatori, iar privirea ta e de comerciant si atat.
el se incurca, se apara, eu platesc si plec. sara, italianca, zice: ce te face sa crezi ca nu el e mesterul? am un feeling al creatiei, raspund si detaliem despre prejudecati si diplomatie, despre civilizatii si haos. e atat de clar cum departe de europa nu mai concureaza nimeni cu nimeni, nu mi-a civilizat traian al ei dacia, poate resursele daciei mele i-au indestulat stramosii si i-au inspirat sa picteze capodopere de colo pana colo. in cairo suntem amandoua oameni, amandoua mame, cu sani cu lapte. crestetele copiilor nostri miros a inceput de lume, a iubire grea, dar adevarata.
inima ei e inca in etiopia. o suna partenerul ei, ea zice: am cunoscut o romanca nebuna, mai stau cu ea.
esti o extremista, concluzioneaza ea.
poate ca da. sunt cine ma ajuta viata sa fiu.
esti fericita in egipt? ma intreaba ea cu cliseul meu preferat.
eei, urmasa lu dante, eu obiceiul lamentatului l-am pierdut cu buna stiinta. e greu peste tot.
aoleu ca bine zici, e bine unde suntem. niciun italian de acasa nu indrazneste sa ma mai compatimeasca dupa atentatele din paris.
auzi, ca tot ai adus vorba, n-am simtit pic de empatie la italieni, in ziua in care plangea parisul.
of, probabil ca e esential sa fugim din zona de confort, ca sa devenim oameni.
toma se joaca cu un baietel trist.
baiatul ii face cadou lui toma o pietricica si se scuza ca nu e tocmai perfecta. ma topesc. uite ca mai cresc si alti parinti copii empatici.
la o taraba, o bulgaroaica vinde pietre si cristale, citeste energii. n-o cred nici pe ea, cum nu l-am crezut nici pe bufnitar.
poate ca la ea ma insel, dar nu mai intorc gandul. cat credit sa dau mapamondului intr-o singura zi?
venim acasa. gatesc o fasole alba cu multe rosii.
toma vrea s-o manance cu banana.
hai ma toma, ia-le pe rand.
nu, vreau impreuna.
hai treaba ta. in definitiv ce stiu eu despre gusturi?
termina iahnia cu banane si cere un iaurt, in care sa-i pun o lingurita din mierea aia cu petale de trandafiri.
ii pun 10 minute de micky mouse. donald sparge niste baloane iar toma plange, de atata nedreptate: mie imi plac baloanele!
stiu mami, stiu, hai ca nu le sparge de tot. ia uite ca glumeau.
isi sterge lacrimile: glumeau?







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet