Treceți la conținutul principal

in joaca pe scena mare

se joaca toma cu o curea de piele si-un taxi de lemn. cureaua e strada pe care goneste taxiul. zic uite sa nu ma mai invinovatesc ca nu i-am luat masini si piste. termina cu taximetria, apoi isi baga cureaua in chiloti la spate, ca o coada si-o ia la galop. e frumos cum se descurca sa nu se impiedice si-mi spune: i'm a horse, mami. si eu zic bravo.
gata si galopul, isi prinde cureaua de masina lui ca o placa de skateboard si-mi zice: i need the car to be a horse. sigur, raspund in timp ce intind niste rufe la uscat. il aud vorbind in locul masinii: ok, i will be a horse. cum e el si taximetrist si cal si masina, toate in 5 minute si-o curea.
you washed the yoga t-shirt? ma intreaba el de nicaieri, ca sa inteleg ca oricat de patruns ar fi in inchipuiala lui, e mai prezent ca oricand. ii spun ca asa facem, spalam hainele dupa fiecare purtare, sperand eu sa cresc un responsabil.
el intinde pe pat un prosop bej si unul albastru si-mi spune: i did a beach for doggy and rabbit. imi amintesc de primul workshop de storytelling la care am participat, ajutand un irlandez inimos sa intinda pe podea un cearsaf bleu ca o mare si unul maro ca un continent. unde au zburat 9 ani? ce-a facut teatrul de cand m-am desprins? ca sa nu plang imi spun ca nu m-am desprins niciodata. aplaud in fiecare zi. plang si rad, joc fara bilet pe scena mare.
termin de intins rufele, scot pizza din cuptor si ne asezam la masa.
toma, nu mai umbla fara papuci!
golanul se incalta cu adidasii mei si chiuie de bucurie.
insfaca un bon fiscal si deseneaza pe el 2 linii in doru lelii. a gift for you, there you go. si-mi inmaneaza bonul.
mai taci ma, gura sparta.. si hai la pizza.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...