Treceți la conținutul principal

in joaca pe scena mare

se joaca toma cu o curea de piele si-un taxi de lemn. cureaua e strada pe care goneste taxiul. zic uite sa nu ma mai invinovatesc ca nu i-am luat masini si piste. termina cu taximetria, apoi isi baga cureaua in chiloti la spate, ca o coada si-o ia la galop. e frumos cum se descurca sa nu se impiedice si-mi spune: i'm a horse, mami. si eu zic bravo.
gata si galopul, isi prinde cureaua de masina lui ca o placa de skateboard si-mi zice: i need the car to be a horse. sigur, raspund in timp ce intind niste rufe la uscat. il aud vorbind in locul masinii: ok, i will be a horse. cum e el si taximetrist si cal si masina, toate in 5 minute si-o curea.
you washed the yoga t-shirt? ma intreaba el de nicaieri, ca sa inteleg ca oricat de patruns ar fi in inchipuiala lui, e mai prezent ca oricand. ii spun ca asa facem, spalam hainele dupa fiecare purtare, sperand eu sa cresc un responsabil.
el intinde pe pat un prosop bej si unul albastru si-mi spune: i did a beach for doggy and rabbit. imi amintesc de primul workshop de storytelling la care am participat, ajutand un irlandez inimos sa intinda pe podea un cearsaf bleu ca o mare si unul maro ca un continent. unde au zburat 9 ani? ce-a facut teatrul de cand m-am desprins? ca sa nu plang imi spun ca nu m-am desprins niciodata. aplaud in fiecare zi. plang si rad, joc fara bilet pe scena mare.
termin de intins rufele, scot pizza din cuptor si ne asezam la masa.
toma, nu mai umbla fara papuci!
golanul se incalta cu adidasii mei si chiuie de bucurie.
insfaca un bon fiscal si deseneaza pe el 2 linii in doru lelii. a gift for you, there you go. si-mi inmaneaza bonul.
mai taci ma, gura sparta.. si hai la pizza.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

the time is now

acum un an pe vremea asta, exact pe la un 5 dupa amiaza egiptul inghetase asteptand rezultatul primelor alegeri 'democratice' din istoria lor milenara. fusesem sfatuita sa stau cuminte in casa, fiindca oricand pot izbucni proteste, dar aveam programare la doctor, urmand sa vad cum arata toma in casa lui de apa la numai 650 de grame. tatalutoma era in mijlocul multimii. liniile telefonice nu functionau. mi-am vazut de viata, de inima, o prietena frumoasa si nebuna ca mine m-a ajutat sa ajung la clinica (te pup clio!). cand am intrat pe usa, ca intr-un film, multimea de pacienti si asistente si doctori a izbucnit in urale. castigase morsi, presedintele saracilor, prostul prostilor, sa mi se ierte pragmatismul. non-ignorantii plangeau neimpacati cu solutia asta compromitatoare, dar intelegand ca deocamdata asta e singurul 'mai bine' pe care si-l permit. ca sa scurtez, contracandidatul lui morsi era considerat parte din vechiul regim, avea mainile patate de sange...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...

Discuții de luat la cafea

Împărțeam eu la ceas de seară niste inimioare pe Facebook, din iubire, desigur, dar și din practicalitate pe alocuri fiindcă admirația n-are grade in digital, are face tot face lângă om, însă face to book trebuie s-o scurtezi. Apoi mi-am amintit cu viteza ofului vorbele regizoarei mele de suflet, Teodora, băi, tu tre să faci, să creezi, să schimbi lumea, nu să comentezi. Ei, atunci scriu despre ziua mea, să nu rămână neminunatizată, respectiv clasată în dosarul cu minuni, la fel cu toate zilele care îmi vor fi date, de ce să mint? Tao m-a strigat azi în magazinul chinezesc: Colinaa, put this glob back. Îi căzuse un globuleț pe jos în timp ce explora atent ca o pisică decorațiunile de Crăciun ante vremuit. Acasă Toma a plâns cum plânge el des seara rememorând nefericiri de ieri sau de acum 4 ani. I-am zis cum îi zic in fiecare seară: Toma, viața e un dar, o minune grea. Ar fi o minciună să credem că viața e doar bună, la fel cum e o minciună să-ți alegi nefericirile înainte de culcar...