din of in of peste punti subrede pana la luna si inapoi

trece clasa lu toma ca un tren de copii prin gradinita, cu mogaldete tinandu-se de umeri si tintind spre locul de joaca, uu cichi cichi cichi..uuu

ma pitesc. toma arunca o privire plina de speranta in birou. privirea nu-i aduce nimic. doar imi rupe mie inima.

sta acolo in tren, cu mainile pe umerii unui coleg, si-si vede fara rost de drum,  catre o gara pe care n-a ales-o el. ma ghiceste prin gard si ma striga plangand. merg si-i pup manuta ca o caisa coapta bine, printre ulucile verzi. el imi spune: i don't want here. raspund ca asa e in viata. mai si doare. dar mami il iubeste, iar cand termina treaba, ne imbratisam.

nu e ca si cum as atribui prea mult romantism momentului, dar incerc sa masor cu constiinta mea cam cat doare gandul lui si pana cand.

vorbim in fiecare seara despre jobul meu si universul lui, luate impreuna, despre cum nu ma pot concentra daca el imi misuna intr-una prin birou si cum e nedrept fata de ceilalti copii, ca el sa-si pupe mama la fiecare 5 minute, iar ei sa-si gaseasca singuri consolarile, cu tovarasele de grupa-mame de imprumut, atat cat s-or pricepe si ele sa consoleze, daca n-or fi pierdute in dramele proprii. of.  

inca mai visez la ziua in care in invatamant vor lucra numai oameni care intai iubesc copiii, apoi se pricep sa-i inteleaga, iar in cele mai din urma, invata sa-i gestioneze si sa-i ghideze armonios prin vartejul copilariei.

prea multe gagicute cu gust la asortat geanta cu tricoul si cu zambet serviabil, se inhama la profesoreala. prea multe doamne obosite de atata plans de copil, se reped sa ridice tonul. ne strecuram printre compromisuri si tragem de zi s-o numim lucratoare.

o mama obosita de cand o stiu, vine sa-si culeaga copiii de la gradinita. ii marturisesc ca toma se joaca frumos cu amandoi baietii ei si o complimentez pentru cum isi face datoria acasa, fiindca toma alege numai energii pe spranceana.

ea e magulita de compliment. sta sa planga. mama ei a murit saptamana trecuta.

mis corina, e asa frumos din partea dvs ca ma complimentati. asa obisnuia lumea s-o complimenteze pe mama mea, despre cum ne-a crescut pe noi.

o imbratisez. plange zguduit.

nu mai plange, ii spun. fii fericita ca visul bunei cresteri s-a transmis de la mama ta la tine, iar rezultatele se vad deja. eu le vad, toma le simte. mergem mai departe. ea imi mai multumeste o data.

oof, ii spun ca mama mea e in romania si ca mi-e dor si mie de ea. si ca desi e, uite ca nu e. iar gandul ca sunt aici departe de ea, ma face sa imi pun alegerile de viata la indoiala. si-i mai spun ca uite in imbratisarea asta, eu ma gandesc la mama mea, cum ea se gandeste la mama ei, si ca le suntem datoare copiilor nostri cu fericire iar mamelor noastre cu multumire.
ziua se termina. imbratisarea cu toma isi scrie menirea. zic, vezi ca ne-am gasit! ii povestesc despre cuvantul trust si el zice ok.
strada e rupta in 2. se sapa, se monteaza niste conducte, soferii injura. un avion deasupra noastra ne indeamna la privit cerul. oameni cu bani de bilet. traversam un pod improvizat. toma e precaut. ii dau incredere. imi amintesc cum saream eu cu mami parleazul spre gusoi, cand mergeam la mamaia. e adevarat deci. tot ce s-a fixat cu incredere in copilarie, nu mai pleaca. terminam podetul. toma chiuie. I am strong. you are very strong!

mami, can i run? yes you can, but when a car comes, you hold my hand. alearga alearga, iar eu sunt la un pas de furnica de galopul lui maruntit.
toma this is a bigger street. give mami your hand. sorry.
i'm sorry i meet you too, imi zice el cu o incredere pe care n-o stiam pana adineori. cand se da mare, striga look at me! cand inotam in mare mi-a zis: look at you! mi- a placut generozitatea cu care stie el sa se bucure.
in strada mare a strigat taaxi. din taxi se vedea luna printre blocuri. el a zis: moon, no moon, moon, no moon... in functie de cum se pitea luna ca o mamaliga printre blocurile nefericite ca padurea lu camil petrescu. hai ca iar divaghez.