Treceți la conținutul principal

hai iulie vino!

copilul e la gradinita. am o zi numai pentru mine. singura de altfel inainte de ancorarea in noul job.
beau un rest de cafea. scriu un mail acasa. oftez lung si-mi imaginez ca nu scriu, ci ca ii spun lu mami lucrurile astea la o cafea, in bucataria de la pucioasa. 
mi-am pus ceasul mare la mana cu inima. credeam ca a stat. uite ca de fapt am timp, cand imi fac.
frunzaresc niste site-uri omenesti.
trec in agenda sufletului o masina de cusut. imi amintesc fusta cu volane cusuta de mami cand aveam 10 ani. nu-mi mai amintesc ce-am simtit cand am probat-o, dar imi amintesc mandria ei cand a fost gata.
imi trebuie pasiunea asta. am obosit sa alerg dupa croitori, sa tocmesc tivuri, sa conving minti inchise.
ce mai pot sa fac cu libertatea de azi?
mananc o banana si intocmesc bugetul cheltuielilor.
dimineata, pranz+ cina, cosmetice, alcool+apa, transport, telefon+internet, extra. 
adaug bucurii mici. tatalutoma imi spune ca a rotunjit mai relaxat la cosmetice, deci sa inghesuim bucuriile acolo. hai bine.
e 1. timpul curge precis. ma strabat sageti de vinovatie, stiindul pe toma in grija altor brate, altori minti, sper altor inimi.
imi amintesc ca gradinita lui e inclusa in bugetul abia incheiat, deci niste oameni al caror zambet il cred pe cuvant, sunt platiti sa aiba grija de el. 
merg sa fac niste paste. imi pun radio-ul aproape si ma pierd in sosuri.
a inceput ramadanul. imi promit si mai multa ingaduinta fata de musulmanii pe care uneori ma grabesc sa-i judec. promit sa incerc sa zambesc femeilor care isi arata numai ochii. vreau sa vad cate zambesc pe sub val, la invitatia mea.
imi propun un proiect despre vise. il trec in agenda, langa masina de cusut. 
hai iulie vino! mi-am pus ceasul la mana cu inima si te astept!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...