Treceți la conținutul principal

ce plictiseala si finlanda!

intreaba tatalutoma: tomica, how come you are so gourgesica? si toma il pupa cu sunet de la distanta, cum l-a invatat tanti mona, bucatareasa de la gradinita, care cu o mana mesteca in sosul de rosii si cu alta trimite bezele catre copiii hamesiti de-atata joaca.
zic, stii ce m-am gandit?
tatalutoma: aoleu, mereu te gandesti.
hai maa..
zi!
m-am gandit sa il pup pe toma de fiecare data cand il vad fericit, chiar si atunci cand se bucura c-a facut pipi pe gresie sau cand a baut apa din cada. fiindca de multe ori ma grabesc sa iau fata autoritara si sa-i reamintesc ca asa ceva nu se face. uite de-acum, intai o sa-i pup fericirea si apoi o sa-i zic: hai ma mami, ca stii ca e bine! in felul asta o sa stie ca mereu m-au bucurat bucuriile lui si poate o sa mi le impartaseasca si pe alea ilegale, imorale, neomenesti, necuviincioase, cand or fi sa-l apuce. sau poate ca imbratisat de mami la fiecare experienta noua, nu se va bezmetici in a se arunca in fel de fel de nefacute, doar ca sa guste un pic de libertate. va fi fost atat de liber incat nefacutele ii vor cere voie sa-l abordeze. si el va alege: nefacuta asta da, nefacuta asta nu.
tatalutoma zambeste adanc semn ca ma iubeste si ca m-am gandit bine.
ii spun c-am citit ca finlanda devine primul stat din lume fara teme pentru acasa. discutam un pic despre sistemul lor de educatie si eu sar: hai sa ne mutam in finlanda!
ce sa facem acolo? tu n-auzi ca la aia merg toate? si e si frig. ne-am plictisi. aici e atat de grav incat daca ridicam un gunoi de pe jos, suntem eroi. n-au nimic aia pentru mine. 
aa, pai zi ma asa!

tomica, sfarama tu biscuitii aia, calca si in pipi-ul pe care l-ai efectuat, ca sa am de ce sa te pup, apoi sa dau cu matura si sa ma simt plina de sens. ce plictiseala si finlanda!

Comentarii

  1. Si Olanda! Nici acolo nu se dau teme pentru acasa.Are dreptate tatalutoma, in privinta ratiunii unui job.Cel putin, dupa margine, cum ma uit eu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...