Treceți la conținutul principal

viata mearsa pe jos

imi place noua mea viata mearsa pe jos.
ma trezesc la ore frumoase. orasul freamata deja sub roti murdare, talpi grabite, labute agile. nu alerg catre niciun taxi. timpul e bun cu mine. compasul pasilor mei deseneaza cercuri mici si sigure, universuri noi.
dau fuga cu toma la gradinita. stie ca il las acolo, plange si ma iarta, ma doare si imi trece.
rotita compasului mai deschide 2 masuri de om mare si-am ajuns la scoala. ma familiarizez cu fisa postului, imi iau gagicile in primire, le ascult ofurile, triez eschivele, promit reciclari masive, eman niste pozitivism. cer curatenie majora in bucataria scolii si visez la salate si bomboane de ovaz gatite cu copiii. trimit un gand bun la jamie oliver si ii promit suport de pe plaiurile lu tutancamon.
ma doare capul de atatea ganduri. o sa am mult de munca in scoala asta. cer un pahar cu apa. vine.
plec senina. imi place cine sunt.
trec pe la gradinita. toma doarme. il las in lumea viselor si merg acasa sa beau o cafea. e ca un vis.
il gasesc pe tatalutoma programand. mintea lui ca o masina pune pauza intre comenzi si face loc rezumatului zilei mele. zice ca sunt o papusica de treaba. nu-mi gasesc locul in casa fara toma. nu-mi vine sa ma apuc de nicio trainicie. merg sa-l culeg.
il gasesc tristut, in bratele ingriitoarei sudaneze cu piele neagra neagra si zambet alb alb. s-a jucat cu un baietel canadian, o japoneza l-a dat in leagan, doamna filipineza i-a schimbat scutecul si profesoara din etiopia i-a citit o poveste.
a mancat un ou fiert cu paine neagra si aproape toate cubuletele de pepene galben pe care i le-am destinat de dimineata.
sunt mandra de el. ne topim intr-o imbratisare lunga. lung e si nenea portarul, din sudanul de sud. citeste o carte de istorie de clasa a 2a, in egleza. isi ia notite. vrea sa stie cum se minte in egipt despre impartirea fireasca a lumii.
il intreb daca e fericit aici.
eeei, sunt. sigur ca sunt. copiii mei studiaza, eu de bine de rau muncesc. dar stii cum e, si daca muncesti, nu castigi mai mult decat acoperitul chiriei si nemuritul de foame. 
am plans pe dinauntru.
i-am zis welcome to egypt, desi el poate e aici de mai demult ca mine. am simtit asa sa fac pe ospitaliera, din perspectiva noii mele vieti/ case/ aventuri.
l-am primit in tara universala a zambetelor cinstite si i-am promis ca daca bine faci, atunci bine gasesti.
am plecat cu toma mana in manuta si ne-am promenadat pe bulevard. a facut cu mana tuturor trecatorilor, in semn de: azi m-a lasat mami singur la gradi. a fost greu, dar am razbit. va iubesc pe toti, chiar si pe aia care va mintiti pe voi insiva!
ne-am dus intr-un restaurant si i-am facut cinste cu o portie de leurda locala si cu o limonada. a mancat cu lingura de oameni mari.
cu ce forta dezamorsezi tu mami agitatia zilelor! mi-a zis. 
imi place viata asta noua, mearsa pe jos, zambita, traita pe spinarile noastre drepte.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...