Treceți la conținutul principal

ce de case, ce de saci, ce de vieti, ce de povesti!

am treaba. strang de prin casa cu numaru 13 sa ma mut in casa cu numaru 14. derulez in gand mutarile si gasesc mai mult zambete. ce de bagaje mi-au mai impachetat mainile. stiu pe de rost cam cati saci se vor aduna, cam de cate lucruri vreau sa ma descotorosesc, cate jucarii pun de-o parte, cate cutii cu decoratiuni. de la o viata la alta +_ 3 saci, +_ 1 cutie.
ma gandisem sa-l duc pe toma 2-3 zile la gradinita cu care am colaborat, iar eu sa-mi vad linistita de trebaluiala. n-am reusit. nu m-a lasat inima sa-l dau de acasa. nu stiu sa traiesc fara el, el nu stie inca gradinita fara mine. l-am lasat sa doarma pana tarziu, mi-am facut lista, o cafea slaba si-am luat-o usurel.
s-a trezit si-a venit lipa lipa, cu cearsaful dupa el. m-am asezat in genunchi si l-am imbratisat. si-am stat asa cap de copil pe umar de mama barba de mama in crestet de copil, poate un minut. intelegeam de ce nu-l grabisem la gradinita. m-am bucurat ca imbratisarea dureaza mult si l-am asteptat sa se desprinda cand a vrut el. cat sens am avut in minutul ala, ce dreapta era viata, cum se topisera grijile.
i-am facut un smoothie de banana si l-a baut pe nerasuflate. a mancat niste musli cu iaurt si s-a manjit in voie. am scris niste mailuri si el s-a facut ca se ineaca, atat cat sa ma rupa din focus si sa-mi aduca grijile spre el. apoi a ras, fiindca ii iesise. ma speriase. era un glumet. 

am lasat ziua sa inceapa si-am impachetat pe indelete impreuna. adica eu impachetam, toma despacheta, eu bagam in punga, el scotea tot si se baga in punga, eu strangeam gunoiul, el sorta gunoiul. casa e aproape la fel de pe dos. au mai iesit la iveala o foarfeca, un tricou, o jucarie.. toate cautate vreo saptamana. duc o papornita cu 'de dat', langa gramada de gunoi de la coltul strazii. simt cum ma eliberez. 
mami, mai avem mult? ca eu am obosit. ce de case, ce de saci, ce de vieti, ce de povesti! 
asa e obositu lu mami preferat, culca-te o ora sa ma mai mint si eu de-a curatenia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...