Treceți la conținutul principal

Simona Halep, ai castigat!

nu avem televizor. am decis ca e mai cinstit asa si tragem nadejde ca toma creste in mai putina minciuna. egiptul insa n-are un net brici, care sa sustina vizionarea decenta a vreunui joc olimpic sau finala de roland garros la care inima bate de se aude pana acasa.
prin urmare m-am bazat pe postarile de facebook ale prietenilor impatimiti, mi-am unit emotiile cu ale lor si-am stat cuminte pe canapea din set in set, din serva in serva, din puct in punct. probabil cel mai spectaculos detaliu al acestei finale, e ca n-am vazut-o. ma intrebam daca vibratiile mele au ajuns pe teren. sigur ca au ajuns. pozitivul se strecoara cu viteza luminii, iar aici in cairo e un soare de-ti spala toate ingrijorarile, daca alegi sa crezi.

soacra-mea e rusoaica, socra-mio egiptean. stau la cateva strazi de noi, au televizor pricopsit si le place tenisul. mosu tine cu sharapova, ca o stie de mica si ca-i place cum geme ah ah. soacra-mea dezgustata de gemetele mariei si de alegerile lu socra-mio, tine cu orice adversara, mai ales daca se intampla o asociere de neam cu noru-sa.
si uite cum la noi pe canapea eu si tomica ne scriam pe piept bine simoooo, iar la ei pe canapea, soacra-mea si tatalutoma au sperat pana in ultima clipa ca romancuta i-o trage lu socra-mio, pardon lu sharapova.

am tinut cu simona, sa stii, mi-a zis tatalutoma la telefon. e o campioana. mi-a placut s-o vad.

pentru mine, ramane poate cea mai traita finala nevazuta vreodata. am asteptat cu mana la inima rezultatul final, am pus buza peste buza intr-un of scurt si apoi am rederulat toata bucuria partidei. 
multumim simona.
sa nu uiti ca in cairo, rusoaica  de soacra-mea a tinut cu tine! ai castigat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...