Treceți la conținutul principal

in loc de rezolutie

am maturat strategic niste praf. nu matur niciodata toata casa. nu ma ancorez la ce nu pot sa duc.
am spalat 2 masini de rufe. ca femeia.
am sortat 2 munti si un deal de haine de vara.
am pus 2 saci de dat cui n-are.
m-am minunat iar de cate am cand cred ca n-am. si doar am aflat ca am, dar n-am trait nicio bucurie particulara.
am pus pe plita un orez cu legume.
copilul doarme somn bun de lasat mama in pace.
i-am sters de praf 6 carti si un domino, gasite sub muntii de rufe. sunt frumoase regasirile.
casa arata aerisita. inima mea e imbacsita. asa cu fel de fel de neputinte de sezon, conversatii de complezenta si prefacut amiabil.
ne zambim scurt, o treime sa zic. perpelim acuzele pana le rumenim. parasim campuri de lupte inutile si ducem zilele spre seri.
as putea sa duc nostalgia pana in cele mai prafuite panze albe, dar s-a trezit copilul taman cand am terminat de facut orezul, asa ca iau coincidenta ca pe o minune si opresc gandul.
maine se termina anul toma. o lua cu el tot ce nu ne-am priceput sa incepem si ne-o lasa pentru anul nou sa terminam neincheiatele. ce credeai ca bagam ceva pe sub pres? nu, le luam cu noi in constiinta.
sunt niste clipe, toma, intre ani, in care te gandesti la cat ai fost si la cat ai vrea sa fi fost. apoi te scuturi de asteptari si-ti amintesti minunea care esti si taci. si lasi anul sa se rostogoleasca. si faci loc in inima pentru noi zbateri, intelegi?
e bun orezul, te-ai descurcat, inghite el cu ghiogarturi.

Comentarii

  1. fara complezenta si prefacatorie va urez un sincer ,, la multi ani ! " - fac ce-mi spune inima ... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hello ce faci? Oana Babes - remember vacanta Tunisia cu Liviu?! Te-am gasit cumva,uite ca incep sa citesc ce scrii asa frumos,stiam doar ca esti plecata acum
    Vad despre Toma - ce frumos? Hai sa ne mai auzim daca vezi da-mi un mail pe oana2001@yahoo.com,pup pup

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...