cum invata toma, ce si de la cine?

nu mi-am propus sa-l invat pe toma nimic. mi-am propus sa-i asist invatarea, sa-i confirm perceptiile, atata vreme cat si eu cred in ele, sa-l ajut sa nu se raneasca, dar sa nu-i retez nicio initiativa.

ii plac jucariile raspandite prin toata casa, ca sa le poata cuprinde pe toate dintr-o privire. calca pe doua treimi din ele, pana ajunge la cele cu care are treaba, iar eu nu zic decat: ai grija! se impiedica de-o masina, pica pe ea, ii rupe o roata. zice: o no! iar eu zic: pai asa se intampla cand calci pe ele mami. si trecem peste..oricum, avea alta jucarie in plan cand pornise la drum, deci ramanem in focus.

cere suc in ceasca de oameni mari, eu sugerez canita lui de plastic, el imi arata ca vrea o experienta noua, ii zic treaba ta, dar ai grija.. storc ultimele 2 portocale, iar el chitaie de nerabdare. pragul de la bucatarie e mai afurisit decat poate sucul sa reziste in ceasca. intelege si el ca incapatanarea i-a adus sucul pe piept, schimbarea tricoului, intoarcerea la umila canita de plastic.

se uita la niste cantecele descarcate de mine cu buna stiinta de pe net. imita, danseaza, traieste clipa. il vad dand buzna la baie, isi ia olita, incearca sa-si dea pantalonii jos, sunt mandra de constiinta lui, il ajut, dar treaba e deja pe jumatate bine facuta, vorba presedintelui. il asez totusi pe olita, sa nu-l descurajez. mai face si-n olita un mot, iar eu zic: bravo mami. esti baiat mare. tatalutoma zice: ooo what a production. si toma repeta: dacshan! de la prodacshan. 

de cum deschide ochii dimineata zice: book? si noi intindem mecanic mainile spre coltul doldora de carti. extragem co ochii inchisi o carte, iar toma o refuza, zicand: stoii, adica story.. nu orice carte.

noi ne cerem scuze, deschidem ochii, extragem ca la bingo 'a letter for george' o minune de poveste australiana despre o broasca testoasa- postas, care primeste o scrisoare de dragoste si viata lui se schimba.

ziua incepe deci cu george, pe care toma decide sa-l ia cu el in carucior si sa-l aprofundeze pentru a mia oara, in drum spre gradinita. probabil e singurul copil din cairo, din egipt, citind in carucior, printre claxoane, magari, pisici, cersetori, vanzatoare de legume, lustruitori de pantofi.

slalomam prin lumea asta nebuna, cu cate 4-5 carti la noi. nici nu stiu cand s-a instalat dragostea asta pentru carti. poate ca a venit din lipsa de tv in casa. sau poate din iubirea mea organica fata de povesti, sau poate ca a fost in coca lui de dinainte sa deschida ochii.

cert e ca nu se mai poate fara carti. poate ca are 100 la ora asta. le stie pe toate. cand ne-a surprins rostind in engleza cuvinte pe care nu ne aminteam sa le fi exersat cu el, am inteles ca asta prinde din zbor, prinde la gradinita, prinde pe strada, prinde din conversatiile noastre. 

n-am indraznit sa adaug romaneste peste engleza lui de inceput de viata. n-am vrut sa-i stric intelegerile. 

i-am vorbit toti in romaneste, engleza, araba, rusa si inca vreo 12 limbi ale universului. el a balbait o vreme amestecat si apoi a ales engleza, ca forma universala de cuvantare. nefiind nici prima mea limba, nici a lu tacso, cred ca ni s-a parut superior gestul copilului si am ales sa i-l confirmam.

sunt sigura ca va invatata si romaneste in viata. dar n-am simtit sa fortez.

cine ma cred sa stirbesc nevoia lui de confirmare a primelor cuvinte in engleza, atat vreme cat au pornit de la el, nu le-am indesat eu.

in timp ce scriu el ma intreaba tati home? iar eu ii spun c-o sa vina mai tarziu, cand el va fi adormit deja si-o sa-l acopere cu pupaturi. el intelege, iar eu oftez, dintr-o teama bolnava ca s-ar intampla prin absurd ceva cu tati in drum spre casa, si-apoi ce-o sa se aleaga de promisiunea mea? ma condam repede pentru gandul asta bolnav si adaug ca tati vine sigur si repede fiindca ne iubeste mai mult decat orice pe lumea asta. 

sa revin la invataturi. la gradinita a avut vreo 10 profesoare pana acum, de prin toate colturile lumii: egipt, ghana, palestina, italia, noua zeelanda, algeria, maroc, india si australia.

ce noroc cu doamna asta zbanghie din australia, ca uite o sa-i citeasca ' a letter for george' cu accent corespunzator. in sfarsit se inchide cercul. povestea se intoarce la ea, dar ramane cu noi.

am primit-o de altfel de la niste prieteni irlandezi, pe care i-am cunoscut in romania si aprofundat in cairo.

asa s-a umplut casa de carti, cu vreo 5 cumparate de noi, 2 scrise de mine si vreo suta citite, roase, jupuite de alti copii ai lumii. uite asa povestile nu mor. ele invie pe olita, in cada, in carucior si oriunde il apuca pe toma nevoia. cand e satul de cartile din casa, il duc in cate o biblioteca mare, sa respiram niste liniste veche, sa intelegem ce-au inteles niste oameni care au tinut cartile alea in mana si pe care n-o sa-i cunoastem niciodata.

constatam ca stie deja o puzderie de cuvinte, pe care si le fixeaza liber de cand deschide ochii si pana noaptea cand pica lat de atata citeala.

n-am niciun plan cu privire la ce ar trebui sa-si insuseasca sau la cat ar fi indicat sa stapaneasca la 2 ani. am incredere in puterea lui de absorbtie si sunt acolo langa el, gata sa ma minunez cu fiecare achizitie a mintii.

a aflat din niste desene animate de treaba, ca atunci cand superi pe cineva, zici sorry, asa ca il auzi prin casa: soii soii, cand intelege ca a facut ce nu ne-am fi dorit sa faca.

nu apuc sa ma supar pe el niciodata. parca sunt prea ocupata sa nu-i iubesc fiecare initiativa, oricata dezordine, frustrare mi-ar aduce. 

vrea sa manance niste pasta de dinti, ma asigur ca o avem in casa pe cea mai lipsita de substante toxice de pe piata. 

vrea sa isi ia singur din frigider, am grija sa ticsesc rafturile cu fructe, legume, biscuiti mai fara zahar.

vrea sa scrie pe pereti, ii dau un marker moale, 

vrea sa bage un deget in gem, zicand finga (finger), ii pun borcanul la dispozitie.

dupa gem vrea niste miere. ii spun ca numa un varf mic mic de deget, iar lui ii place jocul asta de-a minusculul si ma asculta. dau si eu, da si el. lasam unul de la altul cantr-un dans.

toate jucariile lui de baie sunt aruncate prin toate colturile casei. isi alege opus (octupus), fis (fish), dac (duck) si fog (frog), le arunca in cada, semn ca de restul n-are chef.

respect si decizia asta si las dezordinea in ordinea in care am gasit-o cand am venit acasa.

il scot din cada, nu inainte ca el sa ceara: taual (towel), il imbrac in pijamale si ii spun ca a venit vremea somnului.

el vrea niste macaroane cu broccoli.

se ghiftuieste, apoi se baga sub pat dupa o jucarie, schiauna de acolo, eu il invit sa iasa cum s-a strecurat. face un efort pisicesc si iese gri, cu smocuri de praf pe obraz. sunt mandra de reusita lui. n-a fost usor.

il mai spal o data, alte pijamale, il mai anunt o data ca e vremea somnului.

primeste moale ordinul meu dublat de pupaturi si cade intr-o sforaiala dulce, care n-o sa ma deranjeze cat voi trai si cred ca nici in viata de dupa.

ce-am invatat din ziua de azi? am invatat ca invatarea curge aproape singura, daca respecti cautarea, pui pozitiv peste curiozitate, dai timp intelesurilor, inlaturi cu seninatate fricile si ignori murdaria.