Treceți la conținutul principal

observatii la drumu mare

sa va mai spun una tare din cairo.
aici cu alcoolul e cam nasol. in sensul ca vreo 80 la suta din cei vreo suta de milioane de locuitori sunt musulmani, iar alah le-a spus clar 'ca care o pune gura, se lasa cu ucidere'. mai fura ei la pahar, da sa nu spuneti la nimeni naibii, ca-mi sparg blogu baietii cu barba.
magazinele care vand alcool sunt numai ale crestinilor si gasesti asa 1- 2 pe o raza de 1 km. nimeni nu iese dintr-un astfel de magazin cu sticlele nepitite in cate 2 pungi negre de plastic. 
nimeni nu bea in vazul lumii, numeri pe degete restaurantele care servesc alcool.
imi amintesc cum in timpul ramadanului tatalutoma a gasit o dugheana semi-deschisa si-a cumparat pe furis niste beri. a luat un taxi si sticlele au zdranganit. taximetristu a intrebat scurt: ce-ai in sticle? si al meu, baiat cinstit: bere mosule. 
l-a dat jos.
nu s-a suparat, ca era frumos afara. in cairo nu ploua decat vreo 2  -5 zile per an, sigur nu in ramadan. pam pam!

azi ma intorcem cu toma de la plimbare si m-am oprit in fata magazinului cu alcool, intentionand sa iau vreo 6 bucati de bere cu spuma.
am realizat ca pierdusem banii din buzunar. am vrut sa ies, da crestinu mi-a pus berile in pungile negre si mi-a zis: pai se poate? las ca platiti dvs data viitoare.
ce baiat! dau o bere, pe caiet, i-as fi zis, da nu se cadea. 

la colt de strada o mamaie asezata turceste, la cersit, sorbea dintr-un pahar de nes. a pus repede paharu jos, intuind ca sigur isi face safteaua cu mine, europeanca cu drept de vot.
o mana a pus nesul pe trotuar iar cealalta mana s-a pregatit de incasat numeraru. ai bre, dao-n-masa, ca-ti dau acu o bere, de-ti incurc toti profetii. si-am lasat-o asa in suspensie. s-a intors la nes.

apoi am dat peste un semi-smecher care vinde tigari de contrabanda, intr-o cascarabeta de juma de metru patrat, in care nici sa vrei, nu poti sa stai cocosat. ce ironie a asumarii de sine!
ii zaresc sub muntele de tigari un tv sport, dinala de care am vazut eu acum vreo 25 de ani intr-o masina lastun, intr-un camping pe la cuibu dorului.
imi atrage atentia o dama dansand din buric, la tv bineinteles, vai de colacii ei care fac zang zang.
semi-smecheru trebuie sa-si infiga barba in piept ca sa poata viziona, fiindca tvul e cu 2-3 capete sub nivelul ochilor lui semi-inchisi- cantr-o mahmureala in care zace fara sa fiu baut nimic. zace pe el, urmarind cu interes unduielile cadanei, pazind niste tigari pe care nu le cumpara nimeni.
si-mi amintesc de floraresele de la romana, care dau cu tamaie in ghereta si se uita la acces direct, cat se ofilesc florile de-atatea anotimpuri mintite.

ca intr-un film, imping un carucior rosu si notez avida detalii care nu-mi folosesc la nimic. 
ce noteaza toma, de la el din sareta.. in alta poveste.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...