Treceți la conținutul principal

emotii, hlizeala pe fuga, sampon cu lacrimi si cuba-libre

taxiul goneste iar capul lui toma rade in bataia vantului de inceput de vara. iuhuu, exclama el, iar vantul face tril din aceasta exclamatie, ca-ntr-un vis din care nu vrei sa te trezeasca nimeni.
bucuria pura si bruta in acelasi timp, e de fapt atat de rara! daca stau sa cantaresc iuhu-ul asta curat, nu-mi amintesc prea multe, deruland pe repede inapoi in propria poveste.
unul in trenul spre navodari, altul alergand cu bianca la mamaie in sat si inca unul pe sanie, intr-o iarna cu cojoc.
inima mea calda doare. asa doare timpul care nu mai vine. apoi doare si timpul care vine, de ciuda ca nimic din ce-a fost nu se mai recompune, apoi tot toma ma aduce in prezent, hlizindu-se cu participantii la trafic.
trimite bezele catre 2 fete modeste, cu aparat dentar. ele nu stiu ce sa faca cu pupicii astia vinovati, venind de la un copil universal, care isi cauta inca dumnezeul, in tara broboadelor lor.
un nene se scalamba la toma, cam mult as zice, dar copilul se prapadeste de ras, deci nimic nu e afara din grafic.
omu isi pune niste coarne cu degetele aratatoare, iar toma, cu buna intentie zice: uite si la bou asta!
apoi in stanga noastra apare o masina cu un cuplu de chinezi, la vreo 65 de ani, fiecare fireste.
toma are gura pana la urechi. chinezu e antrenat pentru nezambet, asa ca toma primeste un fel de pahar de apa rece sub forma de neemotie.
nevasta chinezului, fara sa stie de la barbasu ca toma strengaru e gata sa le umple viata de bucurie, afiseaza acelasi nezambet la intersectia cu privirea entuziastului meu.
toma e derutat. astia nu sunt oameni? pare el sa ma intrebe.
ei au o alta disciplina, ma dau eu antropoloaga.
ii pierdem pe chinezi.
intr-o duba plina cu boarfe, sta suspendat un baiat trist. nici el nu zambeste, dar nu din disciplina, el chiar a patit-o.
o femeie cu 2 fete urla in telefon, la volan, suparata pe menajera, incerc eu sa desprind din mimica ei. am inteles ca reusesc sa deduc de la distanta, cu acuratete, cu cine converseaza oamenii, in functie de degajarea cu care se exprima/ rad/ se panicheaza, la telefon. ii simt pe indragostiti, ii miros pe vinovati, ii admir pe cei scurti si la obiect.
toma ma intreaba: unde sunt chinezii? pe semne ca el chiar vrea sa le trateze blazajul. chinezoaica ii intinde sotului ei un sandwich, iar eu rea imi zic: pai normal ca mananca de acasa, astia nu s-ar atinge neam de un falafel pe care nu l-au vazut cu ochii lor prajindu-se. ii mai ofera si o bautura acidulata de malt, el se stramba, deci nu e complet inapt sa simta. ea se bucura ca ii ramane mai mult ei si da licoarea pe gat.
toma le striga: baaaa, dar ei au stabilit deja ca n-au glume cu copilu meu.
o motocicleta cade, lovita usor de o masina, ca-ntr-un deja-vu. un politist grabit sa incaseze o amenda in intersectie, intelege peste umarul amendatului, ca accidentul cu motocicleta nu merita osteneala, deci se intoarce la chitantierul lui in care scrie invers.
oprim langa caruta cu banane, iau de 10 lire, toma urla mersi boss si facem stanga brusc, asa cum comanda co pil otul.
ajungem acasa, 2 povesti cu tati, o tura cu bicicleta pe coridor, o cazatura, neplans, baie pe cap, cu plans, fireste. sampon cu miros de lacrimi, cum ii place lu toma sa zica.
pe marginea cazii, eu cu tacso bem cate un cuba libre si-i citesc un paragraf din cartea mea cinica, despre o revolta din kenia de la 1922. descrierea fricii, a furiei, a zvacului protestatar e atat de vie, ca am simtit ca trebuie s-o impartasesc cu cel mai inimos revolutionar din cati mi-a fost dat sa miros.
imi vine sa plang citind. intelegi? intreb. intelegi, sigur ca intelegi, raspund eu oftand.
m-a atins lectura ta. m-a durut, cum nu stiam ca ma mai doare.
imi pare rau, dar am simtit ca trebuie sa-ti citesc. tu poti sa intelegi. iar eu citind inteleg ca numai datorita tie, pot si eu sa inteleg. revolutia nu e pentru toata lumea, nu toma?
horeya! striga toma din apa.
libertate adica!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet