rutina minciunii

ce fac eu cu toate minciunile copiilor pe care mi-i intampla viata in prea plinul zilelor?

ei ridica din umeri, eu nu scrasnesc, le dau 2 secunde sa se adune; daca adevarul nu iese din ei, sau macar senzatia culpei, atunci pun piciorul in prag, fac curatenie in gandurile lor trucate, le reamintesc calea adevarului si buna intelegere, ei zambesc, semn ca e inca buna viata, mis corina n-are pedepse de impartit, au scapat si de data asta.

toma se joaca si el de-a mintitul, ca doar nu e tentatie mai mare pentru mintea proaspatului degustator de placeri.

parintii de la gradinita incearca sa-mi comunice dezamagiri prea mari la ei in frici, prea mici la mine in batatura.

si mint si ei, acoperindu-ma in amabilitati pe care nici ei nu le simt, dar nu stiu cum sa pregateasca terenul pentru dezamagirea pe care o au de comunicat.

mint si eu cand spun ca sunt bine, desi ma dor talpile la final de zi. cand ma trezesc imi spal bretonul si imi montez zambetul care nu ma tradeaza de cand eram mica, desi talpile ma dor inca, semn ca somnul n-a pansat cat avea de pansat. 

apoi imi dau roluri in fiecare zi, sunt ce vreau eu sa fiu. imi caut joburi, pe calapodul intentiilor mele, ma numesc in functii, ma descalec atunci cand nu ma mai potrivesc locului. uneori ma descaleca ei, cand nu le mai place bretonul meu entuziast, dar ma repliez repede, ca n-am fost facuta sa astept.

unde comunitatea cere diplome, pentru copiii de 4-5 ani, atunci conceputualizez certificate, pe care le semnez cu incredere, cu stiloul adevarului, ca un coordonator academic ce m-am numit. le explic printre picaturi ca diplomele astea sunt degeaba, daca plozii lor n-au ajuns la maturitatea emotionala care sedimenteaza invatatura, dar lor nu le trebuie intelepciunea mea budista, lor le trebuie certificatele astea mintite. 

e drept ca numai la tutancamon pe tarla m-as putea juca de-a hartiile si de-a rolurile in halul asta, dar daca asta e melodia momentului, pe asta dansam.

trebuie sa fug, asa ca ma opresc din mintit, dar revin, cu prima ocazie cu care imi cere constiinta sa va mai scriu o poveste.