daca as putea sa va povestesc ce frumos a fost in salbaticie, ce dimineti senine, ce nopti cuminti, ce meditatii revelatorii, ce de grau, ce de pietre, ce de salata, ce de liniste..
dar m-am intors in captivitatea orasului, la gradinita inimii, n-am apucat sa impachetez senzatiile, ca s-a instalat avalansa de responsabilitati. noroc ca-mi place vocatia asta a eliberarii copilului. m-am prins care e rostul meu de azi pe maine, pana mor: le dau copiilor inapoi copilaria, furata de societate pe nestiute.
l-am rugat pe toma cand s-a trezit, sa mearga sa le spuna buna dimineata bunicilor.
el a refuzat. eu am zis: de ce ma? ca e dragut sa spui buna dimineata.
el a raspuns: hai ca e dragut si fara buna dimineata.
bai baiatule, pai io am publicat o carte despre bune maniere aplicate, ca sa imi rastorni tu filosofia?
hai mai lasa-ma cu scrisu tau, ca viata mea curge in acum, nu in cartile tale de ieri sau de maine.
bine ma, nu mai zic nimic.
in intersectie am vazut un motociclist zambind. m-am uitat la directia zambetului. zambea catre un alt motociclist care negocia cu 2 ofiteri. zambetul venea deci de la motociclistul negociator si s-a molipsit pana la mine, cu viteza bunului gand. era rost de o bascalie in conversatia cu asa-zisii ofiteri. mi-am inchipuit gluma si-am ras cu ei in gand pret de 2 intersectii.
la gradinita printez niste fise de lucru. sunt proaspata, sunt in mana, sunt creativa. distribui fisele in clase, ma imbratisez cu cine mi-a lipsit, ma intorc in birou. imi dau 45 de min pe skype cu mami si constiinta nu ma mustra, ba imi multumeste.
merg si-mi fac o cafea.
o fetita vine in birou si ma intreaba: mis corina, are you going to tell us a story?
hai ca vin in 5 minute.
binee, multumeesc.
imi place tandemul asta asumat.
ei ma iubesc, fiindca ii iubesc. eu ii surprind, fiindca lor le plac surprizele. ii iert cand se revolta, ii imbratisez cand se descurca, ii ajut cand nu se descurca.
acum vreo 6 luni, i-am spus unei mame ca fetita ei de 1 an si 2 luni, nu vede bine. asa simteam eu cand comunicam cu fetita asta si lucrasem pana la ea cu cateva mii de copii.
mama nu mi-a inteles intentia, s-a stanjenit cum ca i-as eticheta copilul drept defect, eu am incercat sa ma explic, n-a fost chip.
azi fetita a venit cu ochelari. mama a intrat zambind in birou: mis corina ati avut dreptate.
eu am pus o buza peste cealalta si-am inghitit un suspin.
ea a zis: nu va bucurati ca ati avut dreptate?
sunt trista ca dubiile tale ne-au costat 6 luni, i-am zis tacand.
tot pe ea am rugat-o intr-o zi sa n-o mai cremuiasca pe micuta cu o lotiune cu cortizon, ca-i nenoroceste pielea. mi-a zis ca e foarte putin cortizon inauntru.
am rugat-o sa lase crema pentru o zi, fiindca iritatia de pe pielea fetitei ajunsese la carne vie. i-am spus ca daca ma asculta, pana maine pielea respira si isi revine, dar daca pune cortizonul ei cu zinc in continuare pe pielea suferinda, o sa ajunga la urgente.
a doua zi m-a imbratisat. uite mis corina, n-am mai pus crema, iar pielea e mai bine.
ce misto ca experimentam, i-am tras eu cu vorba o palma, tacand si de data asta.
o astept azi sa-mi zica: aveati dreptate si cu ochelarii, mis corina chiranus nostradamus.
in fine.
ma opresc din prorocit, fiindca am de spus o poveste in clasa in care am promis.
aveti grija de voi si mai usor cu chimicalele, sa nu ziceti ca nu v-am zis!
Comentarii
Trimiteți un comentariu