ziua incepe la 6.36. fac un dus si arunc in masina de spalat un munte de rufe.
tatalutoma imi atrage atentia ca sunt cam multe pentru capacitatea masinii, eu contest, el aduce cantarul rusesc si imi arata ca rufele ude cantaresc vreo 11 kg, iar masina suporta 7,5.
in fine.. ude sau uscate? ma intreb eu in gand si parasesc iute dilema. el imi zice: cantarul asta ramane la baie. bine ma, am inteles!
toma isi curata singur oul fiert si pune atata pasiune ca declar mestesugul demn de un ovo- workshop.
iesim din casa, taxiul ne culege in graba si ne poarta prin cairo-ul prea plin, spre gradinita inimii.
observ 2 panouri publicitare in discordanta cu timpurile in care ne intamplam. unul e cu presedintele egiptului dand mana cu al chinei si sub ei: welcome, intalnire care s-a produs deja acum vreo 2 saptamani si niciun afis n-a grait despre ea, de teama poate ca nu se lasa cu batut palma. al doilea banner e cu 2 maini imbratisand o cana cu ceva cald inauntru si sub poza: the winter is coming. sa tot fie o companie de marketing care a refuzat sa cocoate afisele pe cladiri pana nu intra banii in cont, iar acum lumea se uita tampa la circumstante consumate. ca si cum timpul nu nu curge cand curge, ci curge cand curg banii.
toma isi scoate pantofii, apoi sosetele, apoi se verifica intre degete. apoi ma invita sa-i miros picioarele. bai baiatule vezi de treaba ta. el isi duce o talpa la ureche: alo?
ajungem aproape de gradinita, il pacalesc si-i pun sosetele, pantofii, il pup si coboram.
responsabilitatile zilei se impletesc, se dizolva unele in altele, pe cateva dintre ele le externalizez cu incredere, pe altele le tin in dinti.
ziua e prea scurta pentru cat stie inima sa bata.
fug la bucatarie si mananc un castron de belela, un fel de coliva lunga, snack-ul preferat al copiilor din gradinita.
fotografiez niste capre de hartie, cu care am invelit 18 role de hartie igienica, proiectul 3d al saptamanii.
in birou un domn imi da buletinul la fotocopiat, iar eu ma scuz ca masina a ramas fara hartie. alimentez cu hartie, iar masina incepe sa printeze din memorie niste fise de lucru. ii dau domnului prima foaie calda care iese din xerox, crezand ca e moaca lui din buletin. pe hartie e imprimat un cal, iau eu rad zgomotos de coincidenta. el nu prea.
ma strecor intr-o clasa, ii reamintesc lu youssef ca atunci cand tusim ne acoperim gura, il imit si behai, rade toata clasa, il chem pe ahmed- baiatul cu deficienta locomotorie - ii dau un sticker pentru eforturile mainii lui stangi, pentru eforturile picioarelor prea devreme si prea nedrept obosite, iar el ma imbratiseaza cu limba scoasa. ma doare inima de bucurie. cer un ness de la femeia de serviciu, iar ea imi face un semn egiptean, cum ca ma iubeste ca pe ochii din cap.
cam atat despre zbaterile de azi, ca am de cantat 'la multi ani' in clasa in care Seif implineste 2 ani.
ce suflet frumos si liber trebuie sa ai ca sa poti scrie si simti asa. FELICITARI!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergere