Treceți la conținutul principal

permis pe apa sambetei

e sambata. eu am planificat un workshop despre inteligente multiple. tatalutoma are planificat un protest impotriva politiei, care cica ar aresta oameni random. toma n-are planificat nimic. el lasa ziua sa-l impresoare si sa arunce cu surprize in el.
prima jumatate de zi baietii sunt de capul lor si eu invat despre cat de inteligenta stiam ca sunt, dar nu in atatea directii. lipsesc 5 ore. tatalutoma ma vrea acasa fiindca toma e la capatul obedientei.
adica n-a plans dar every now and then nu te mai puteai intelege cu el. 
vin cat pot de repede.
milk him!!! milk him now! hai ca ne-am descurcat, adauga el printre ghiogarturile lu toma. cum a fost ziua ta? ai mancat ceva?
zic: niste porcarii la workshop. nimic sanatos! a, deci ai mancat, ca ma ingrijoram c-ai stat infometata.
nu nu.
hai ca te pup ca am intarziat la protest.
uit sa-l intreb daca sa ma ingrijorez. il intreb numa daca vine tarziu. zice ca depinde de dinamica zilei. ce-mi plac raspunsurile astea fluctuante, mai ales cand includ arme.
il adorm pe toma neingrijoratul.
schimb 2 randuri cu frati-mio pe net. aflu ca a ramas fara permis. incerc sa-l inteleg si sa-l compatimesc, eu neposesoarea niciunui permis, niciunei masini. 
aleg sa -l rog sa aiba grija de viata lui, dar cuvintele se lipesc de peretele virtualului si se intorc la mine. o imbratisare ar valora mai mult decat toate masinile straine la un loc.
ce departe sunt. ce straine ne sunt grijile. mi-e dor sa ne uitam la un film amandoi si sa-mi explice cu patos, rand pe rand, toate glumele pe care le-am inteles deja, dispunand de un paletar bogat de forme de inteligenta. sa-mi dea un tricou de stat prin casa si eu sa zic ca mereu: da unu nepurtat n-ai? sigur corinel, ti-l da raducu pe cel mai curat. 

poate ca protestul lu tatalutoma impotriva politiei egiptene razbuna in eter si ridicarea acestui permis romanesc. nimic nu ma opreste sa cred.
..si god bless ukraine! era sa uit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...