Zilele pătrate curg greu, se dizolvă unele într-altele fără să mai știm dacă e miercuri sau vineri, ne mutăm din casă în solar, mai dăm iama în lanul de lucernă și apoi iar în casă, iar solar. A înflorit caisul de atâta liniște adusă de panică, l-au populat albinele dragile, azi am văzut și un fluture bând niște nectar cu nestingherire.
Buruienile apar una câte una, viguroase și gata să-mi povestească despre noua gură de oxigen pe care o resimte planeta de când omul îngenuncheat se întreabă pe unde a greșit și ce-i rămâne de făcut cu noua ordine a libertăților, din ce va trăi și când va putea umbla iar de colo până colo.
Sunt din nou casnică cu expertiză, glorific homeschooling-ul, creez situații de învățare, inspir, expir, mai urlu, mă adun, pictăm pietre, bețe, facem ciorbă de castane cu apă de ploaie și ne prefacem c-o fierbem la pirostrie. Plantăm apoi castanele din ciorbă, copiii joacă niște baschet, eu schimb mesaje cu alte mame de pe planetă, izolate și ele în bucățica lor de univers. Tao mai vrea să gătească, l-a inspirat rău ciorba de castane așa că îl spăl, îl schimb și ne apucăm iar de pretend cooking cu 3 macaroane, o mână de orez, 3 fire de mărar și 5 boabe de cătină. După ce le vântură, le zăpăcește, mai varsă pe jos, se apucă și mănâncă din ce și-a gătit. Merg și pastele crude pe timp de izolare. Las apusul să-mi scalde fața și îmi vorbesc pe dedesubtul întâmplărilor încercând să-mi așez gândurile într-o ordine pe care sinele meu s-o primească cu încredere.
Încerc să evit conflictele de idei, urmăresc în on-line oamenii care mă încarcă, mă detașez de cine nu-mi priește, fierb săpunuri cu încredere, adaug uleiuri nutritive și glicerină mai mult ca până acum fiindcă mâinile uscate de atâta spirt vor necesita îngrijire nouă.
Reconsider engleza pe WhatsApp, poate un curs de nutriție, neapărat o rutină de mindfulness de criză și ce s-o mai putea face cu 2 copii acasă. Mulțumesc universului pentru toate lecțiile pe care le avea de transmis, încerc să nu judec căile, fac loc pentru conectări noi, presar iubire peste conectările vechi, iau viața pe zile și liniștea pe nopți.
Intru în cea mai complicată primăvară astronomică din viața de adult. Fiindcă păsarea pentru microuniversul propriu s-a intersectat cu păsarea pentru universul tuturor. Și sunt recunoscătoare că pot să nu urăsc. S-o duce mai departe iubirea de oameni prin copiii mei. Buruienile îmi sunt martore la cugetarea asta.
Buruienile apar una câte una, viguroase și gata să-mi povestească despre noua gură de oxigen pe care o resimte planeta de când omul îngenuncheat se întreabă pe unde a greșit și ce-i rămâne de făcut cu noua ordine a libertăților, din ce va trăi și când va putea umbla iar de colo până colo.
Sunt din nou casnică cu expertiză, glorific homeschooling-ul, creez situații de învățare, inspir, expir, mai urlu, mă adun, pictăm pietre, bețe, facem ciorbă de castane cu apă de ploaie și ne prefacem c-o fierbem la pirostrie. Plantăm apoi castanele din ciorbă, copiii joacă niște baschet, eu schimb mesaje cu alte mame de pe planetă, izolate și ele în bucățica lor de univers. Tao mai vrea să gătească, l-a inspirat rău ciorba de castane așa că îl spăl, îl schimb și ne apucăm iar de pretend cooking cu 3 macaroane, o mână de orez, 3 fire de mărar și 5 boabe de cătină. După ce le vântură, le zăpăcește, mai varsă pe jos, se apucă și mănâncă din ce și-a gătit. Merg și pastele crude pe timp de izolare. Las apusul să-mi scalde fața și îmi vorbesc pe dedesubtul întâmplărilor încercând să-mi așez gândurile într-o ordine pe care sinele meu s-o primească cu încredere.
Încerc să evit conflictele de idei, urmăresc în on-line oamenii care mă încarcă, mă detașez de cine nu-mi priește, fierb săpunuri cu încredere, adaug uleiuri nutritive și glicerină mai mult ca până acum fiindcă mâinile uscate de atâta spirt vor necesita îngrijire nouă.
Reconsider engleza pe WhatsApp, poate un curs de nutriție, neapărat o rutină de mindfulness de criză și ce s-o mai putea face cu 2 copii acasă. Mulțumesc universului pentru toate lecțiile pe care le avea de transmis, încerc să nu judec căile, fac loc pentru conectări noi, presar iubire peste conectările vechi, iau viața pe zile și liniștea pe nopți.
Intru în cea mai complicată primăvară astronomică din viața de adult. Fiindcă păsarea pentru microuniversul propriu s-a intersectat cu păsarea pentru universul tuturor. Și sunt recunoscătoare că pot să nu urăsc. S-o duce mai departe iubirea de oameni prin copiii mei. Buruienile îmi sunt martore la cugetarea asta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu