Treceți la conținutul principal

ca daca nu vedeam, nu va mai povesteam

am vazut azi pe trotuar o femeie cu 2 copii, un bebelus de cateva luni si unul mai mare prin clasa I.
stau toti 3 pe jos, ea vinde servetele nazale, bebelusul suge in rastimpuri, iar scolarul povesteste de peste zi.
cred ca azi scolarul zicea ceva haios, ca bebelusul si mama radeau ascultand. apoi scolarul s-a intins sa traga un pui de somn, cu capul pe ghiozdan. sugarul a ramas la gangureli cu maica-sa. servetele nu vrea niciunul din nasurile de pe sus.

pe celalalt trotuar, l-am vazut pe stingherul meu cu pat din cutie de carton. avea un plic pe care scria: smile!

l-am vazut pe portarul de la gradinita lu toma citind si conspectand. purta basca, fular, camasa in carouri si vesta. semana cu morgan freeman si isi juca propriul film. o sa-i printez poza si-o sa i-o fac cadou de craciun.

am vazut o fetita plangand pentru o nimica toata si i-am pupat degetul sa-i treaca nimica. i-a trecut.

l-am vazut pe toma in stare sa sufle printr-o gaura de plastic, raspandind baloane de sapun in aer: babaf babaf ( adica bubbles)

l-am vazut pe tatalutoma pe acoperis, fericit ca ne are. ne-a copt cartofi dulci, in jar si ne-a baut bere.

am vazut o musulmanca durdulie si preocupata, cu val smerit pe cap si cu un tricou pe care scria cu paiete: keep it cool!

l-am vazut pe profu de sport jucandu-se de-a locomotiva, cu vreo 40 de copii de gradinita. omu are har. imi umple inima.

am vazut o masina cu brad in portbagaj. in cairo e atat de rara imaginea asta, ca valoreaza cat 1000 de brazi de-acasa. trebuie sa luam si noi unu, chit ca e molut asa, semi-conifer. ca toma canta numai chisi chisi de vreo 2 saptamani. (Christmas Christmas adica)

am vazut-o pe una din profesoarele de la scoala scriid de mana niste ganduri. o ajuta pe o prietena de-a ei din londra sa scrie o carte. fata ii trimite idei culese de pe net, iar asta mica a mea le leaga intr-o poveste adanca, spre publicare.

ma opresc aici cu vazutul. merg sa ma culc. mai vedem si maine.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...