cum se construieste un camin

spanacul ma asteapta la bucatarie. sa-l aleg, sa ma gandesc la pucioasa, sa-l toc, sa-l glorific.

cafeaua insa se bea incet, in dormitor, unde toamna asta infinit de calda a adus o lumina pe care n-o stiu de nicaieri.

cate tonuri poate sa aiba lumina? uite ca multe. vezi de cand te-ai nascut si cu toate astea straturile se aduna si se risipesc, se amesteca si se clarifica in functie de tara, de anotimp, de gand, de incredere.

dormitorul se recomanda publicului: inalt, crapat, onest. l-am desenat pe la toate gaurile, integrand uratul in bucati de frumos asa cum m-am priceput. mai o casuta parinteasca dintr-o priza sinistra, mai niste copaci falnici in jurul unor scorburi in zid.

am mers pe firul epic al crapaturilor si-am desenat crengi noi pe care sa le bata vantul care intra nestingherit din balcon.
am ignorat toate regulile esteticii si-am adus uscatorul de rufe aici, sa se scalde tricourile jilave in baia asta de lumina noua.

se strecoara toma pe sub uscator si miroase cearsafurile ranjind. se uita la mine pe furis si scoale limba sa vada ce gust au rufele proaspete. zic: nu! si el izbucneste in ras. stia si el ca nu, dar uneori faptul ca stim, nu ne ajuta sa inaintam.

uneori stiutul tine de limite, iar nestiutul de intentii.

n-o sa stam in casa asta prea mult. o infrumusetam asa simplu, cu acuarele, cu zambete, cu viata care creste in noi cu fiecare emotie. e ca un cort de caramida. un bordei mai inalt decat in povestile copilariei. un camin, in cel mai cinstit sens al cuvantului.