Treceți la conținutul principal

nimicuri esentiale

cand am mers azi sa-l culeg de la gradinita, l-am vazut de pe geam cum participa el la activitatea propusa de doamna, altfel decat restul mogaldetelor. copiii au intre 2 si vreo 6 ani. erau la o masa rotunda si fiecare avea in fata cate o carte, de rasfoit. toti erau cu nasul in propria carte, numa toma al meu mergea de la copil la copil, inspectandu-le discret citeala. il cunosc. n-ar despropria nicio fiinta. dar probabil c-a vrut sa stie tot ce citesc ei la un loc. norocul meu e ca doamna nu insista ca el sa stea in banca lui, ci-l lasa sa cutreiere, dupa cum stie el sa invete.
m-am strecurat pana aproape de el si i-am respirat curiozitatea, pana cand m-a depistat si s-a topit de bucurie. te-am vazut, cititoru lu mami.

acasa i-am pus un scutec de bumbac cu un sistem de prindere foarte prost. i s-a desfacut si a venit cu el in mana la bucatarie, vociferand in tomiceasca un fel de dojana, cum ca ce-i porcaria asta? mi-am cerut scuze si i l-am pus la loc.
l-a pierdut pe drum, dar n-a mai venit cu el la mine, ca sa nu ma faca de rusine.
apoi a cerut niste suc de portocale si eu i-am spus: nu te plimba asa cu canita in mana c-o sa pierzi sucul cum ai pierdut scutecul! de afara s-a auzit o pisica plangand ca un bebelus. si toma s-a induiosat si-a fugit catre bucatarie, in fundu gol si cu sucul picurand pe gresie. bebi, bebi mi-a zis cu lacrimi in ochi. apoi a alunecat in suc si lacrimile s-au intensificat. pentru o clipa am crezut ca glezna e compromisa. inima mea a stat.
l-am cules de jos fara sa respir. el plangea in continuare: bebi..
l-am strans la piept si-am zis: it's a cat mami! 
apoi l-am pus atenta jos. a pasit sigur. era ok.
mi-au trebuit 2 minute lungi sa respir iar cum trebuie.
am sters sucul de pe jos. pisica a tacut.

din cand in cand il aud venind in fuga din camera alaturata. maaamiii, ma striga cu cea mai calda voce din lume. si mie mi-a fost dor de tine, ii spun, si deschid bratele. mi se cuibareste la piept si timpul sta. 

ieri am scos la iveala o bluzita cu maneca lunga, pe care n-o mai purtase de cand am fost in romania in primavara. mirosea a detergentul lu mamaie de la pucioasa si asa m-am emotionaaat. i-am zis lu tatalutoma: minunile chiar exista. 
toma si-a mangaiat bluza si a zis: bebi? zic da mami, ultima data cand ai purtat-o, erai bebi. acum esti baiat mare, ai ditamai doi anii si faci la olita. ce domn!
mi-a facut cu ochiul si iar m-am topit.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...