Treceți la conținutul principal

cine zice aia e

Mă îmbrac exclusiv de la second hand. E porția mea de sustenibil adusă planetei.
Nu consum medicamente, nici parfum.
Îmi prepar singură produsele de îngrijire.
Respect, studiez, culeg, beau buruieni în fiecare zi.
Am același număr de kg ca în clasa a 9a.
Am o relație deschisă cu copiii mei, nu îi mint, nu mă sacrific, creștem împreună.
Complimentez fără rezerve oamenii cu care mă intersectez.
Meditez când apuc și propag liniștea minții ca formă primară de sănătate.
Îmi umblu inima la vedere, îmi admit greșelile pe care le conștientizez, iar la celelalte aplec urechea atunci când mi se aduc în prim plan.
Scriu mai mult decât citesc, dar sper să balansez și aspectul asta când mai cresc copiii un pic.
Plâng când simt și sunt mândră că pot.
Adun poveștile oamenilor care aleg să mi se deschidă și le mulțumesc pentru încredere.
Detectez mârlăniile fine sau groase și le amendez rapid.
Îmi aliniez nevoile la abilități și îmbrățișez necunoscutul cu o curiozitate lucidă.
Iar exercițiul ăsta de asumare e cartea mersului meu înainte.
Dacă mai apare ceva vă anunț, că n-are rost să țin doar pentru mine :).


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

the time is now

acum un an pe vremea asta, exact pe la un 5 dupa amiaza egiptul inghetase asteptand rezultatul primelor alegeri 'democratice' din istoria lor milenara. fusesem sfatuita sa stau cuminte in casa, fiindca oricand pot izbucni proteste, dar aveam programare la doctor, urmand sa vad cum arata toma in casa lui de apa la numai 650 de grame. tatalutoma era in mijlocul multimii. liniile telefonice nu functionau. mi-am vazut de viata, de inima, o prietena frumoasa si nebuna ca mine m-a ajutat sa ajung la clinica (te pup clio!). cand am intrat pe usa, ca intr-un film, multimea de pacienti si asistente si doctori a izbucnit in urale. castigase morsi, presedintele saracilor, prostul prostilor, sa mi se ierte pragmatismul. non-ignorantii plangeau neimpacati cu solutia asta compromitatoare, dar intelegand ca deocamdata asta e singurul 'mai bine' pe care si-l permit. ca sa scurtez, contracandidatul lui morsi era considerat parte din vechiul regim, avea mainile patate de sange...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...

Discuții de luat la cafea

Împărțeam eu la ceas de seară niste inimioare pe Facebook, din iubire, desigur, dar și din practicalitate pe alocuri fiindcă admirația n-are grade in digital, are face tot face lângă om, însă face to book trebuie s-o scurtezi. Apoi mi-am amintit cu viteza ofului vorbele regizoarei mele de suflet, Teodora, băi, tu tre să faci, să creezi, să schimbi lumea, nu să comentezi. Ei, atunci scriu despre ziua mea, să nu rămână neminunatizată, respectiv clasată în dosarul cu minuni, la fel cu toate zilele care îmi vor fi date, de ce să mint? Tao m-a strigat azi în magazinul chinezesc: Colinaa, put this glob back. Îi căzuse un globuleț pe jos în timp ce explora atent ca o pisică decorațiunile de Crăciun ante vremuit. Acasă Toma a plâns cum plânge el des seara rememorând nefericiri de ieri sau de acum 4 ani. I-am zis cum îi zic in fiecare seară: Toma, viața e un dar, o minune grea. Ar fi o minciună să credem că viața e doar bună, la fel cum e o minciună să-ți alegi nefericirile înainte de culcar...