mamalutoma

scriu de foame. as incropi o poveste, dar circumstantele nu-mi permit niciun lux liric, asa ca o sa transcriu ganduri pe care le-am agatat anterior in cuierul agendei, sa nu moara nescrise, cata vreme au miscat sufletul. zice agenda asa: mi-a stat ceasul la 8 fara 5. curge ziua ca nebuna fara timp. toma se scuza ca a zis 'caca' si ma intreaba de ce e gresit sa folosim cuvantul asta, daca nu raneste pe nimeni? ii explic ca si cuvintele pot sa raneasca, dezamagind. ca atunci cand ii promit ceva si as indrazni sa nu ma tin de promisiune. el intelege ca sadness is also pain si mergem mai departe. in taxi ii spune soferului, in araba: te-ai tuns misto. iar eu remarc un spirit de observatie pe care i l-am transmis cu puterea citoplasmei, pana in nucleul personalitatii. e copilul meu. imi spune: cand o sa fiu mare, o sa port si eu un copil in burta, cum m-ai purtat tu pe mine. tatalutoma clarifica: baietii nu poarta copii, ei doar ii aseaza acolo si fetele au grija de ei. eu...

am inchis laptopul la care se uita toma. el nu stia cat e de obosit asa ca a plans 1 minut. eu m-am scuzat si i-am explicat ca e tarziu. el a cerut de mancare. stomacului nu-i dam treaba noaptea, am raspuns si am stins lumina. el a scos de sub perna un servetel, si-a sters lacrimile si m-a pupat pe obraz. m-am gandit ca am cel mai intelegator copil din lume. i love you toma. you are such a good boy. i am! do you want everybody in the world to be happy or just a few? am fortat eu un pic, sa nu ratez ocazia unei intrebari filosofice pe zi. just a few, a zis el. why just a few? because i cannot take everybody home. de unde stie el atata suflet? de unde ghiceste el cine plange si la ce ora? tot mai des in ultima vreme ma suprinde cu simtul asta al saselea, despre oameni tristi pe care el mi-i povesteste, inainte ca ei sa-si marturiseasca plansul. e ireala toata sentimentosfera cu care incarca el pamantul pe care pasim. ma tine in prezentul inimii, imi aminteste pentru ce sa ...

ma striga niste parinti, am un telefon de dat, o cafea rece de baut, un plan pentru maine de incropit, un aer de tras in piept. vreau sa scriu despre mainile pe care le-am vazut pe parcursul zilei. imi plac mainile ferme, cu incheieturile la vedere, care stiu ce sa apuce, cand sa mangaie, unde sa nu se bage sau de unde sa traga cu atentie. poate fiindca imi petrec ziua inconjurata de copii, apreciez mainile care se pricep sa trezeasca un copil din visare fara sa-l bruscheze, sa-l ajute sa-si incheie pantofii fara sictir, sa-l incurajeze sa-si spele singur propriile maini si sa le stearga bine bine. am angajat la gradinita o bucatareasa noua. mi-a placut mesajul ei onest, si i-am crezut pe cuvant mainile muncite; am stiut ca vor spala sute de castronele fara sovaiala. cand am vazut-o azi zambind langa muntele de cartofi curatati, am stiut ca am pus mana pe o bucatareasa de nadejde. in timp ce scriu, ea intra in birou si ma saluta de plecare. ii zambesc larg, cu constiinta curata. ...

cand eram in italia prin 2010, la un workshop de teatru cu un profesor de sunete, am fost pusa sa-mi aleg dintr-o traista cu materiale/ obiecte de diferite texturi, unul cu al carui sunet ma identific. o fata durdulie si-a ales un balon si l-a scartait in urechile noastre, un prieten cu parul cret si-a ales o mana de paie. eu am ales un smoc de fibra, ca un bumbac artificial, dar care nu scotea niciun sunet la atingere. eram in apropierea zilei mele de nastere si mi-am facut rezolutie din smocu ala. stiam ca sunt o guraliva, dar imi alesesem un sunet care nu supara, care ma invita la mai multa ascultare. si umblam prin viata cu smocul ala in buzunar, ca sa-mi amintesc sa tac, cand imi vine sa ranesc. mi-am mai cizelat formularile intre timp, dar tot ma mai pricep sa dor cand vreau sa doara. am ranit si-am plans mai zilele trecute. am cantarit si mi-am dat dreptate. apoi m-am intrebat daca nu cumva avalansa de emotii se datoreaza apropierii zilei mele de nastere. inima inteapa inca....