onesta asumare a putinului

casa noastra nu contine scaune, ci doar o masa rotunda de aluminiu, in jurul careia stam pe niste perne. nu contine nici televizor, aragaz, cuptor cu microunde, aspirator, aer conditionat. nici medicamente. nici parfumuri. nici fier de calcat. nici decoratiuni din comert, ci doar facute de mine cu toma.
depozitarea se efectueaza in cutii de carton sau de plastic, pe care le aranjez o data la 3 luni cu stoicism. intre timp cartile, hainele, culorile, jucariile se cam amesteca intr-o entropie haioasa, cum imi place sa-i explic lui toma.
majoritatea ne-avutiilor constituie propria noastra alegere. desigur ca si viata a mai lucrat la minimalism, dar am invatat sa ni-l asumam cu seninatate.
in casa asta se sta de vorba, se picteaza, se iubeste, se plange si se rade.
se consuma doruri, se analizeaza concepte, se reveleaza minuni. pana la urma ce e spatiul?
e cadrul batailor inimilor, nu?
e locul de unde plecam dimineata si unde ne adunam seara sa ne simtim.
uneori repovestesc realitatea asta, probabil cand contrasteaza puternic cu nemultumirile domestice ale cunoscutilor.
povestea mea nu e despre cum e mai bine. e despre onestul asumat al putinului. despre emotii care se nasc, cresc, se transforma, in ciuda neavutului.
se poate.