Treceți la conținutul principal

despre fel de fel de arme

pe tableta gasim orice, nu? ma intreaba toma in drum spre gradinita.
intr-un fel da, internetul ne pune la dispozitie cam totul, in terms of information. dar vezi tu, multa din informatia asta pe care o accesam ne face rau, iar noi luati de val nu mai triem.
like guns, exemplifica el stiind unde ma doare.
da toma, e multa agresivitate pe net, iar copiii nu stiu s-o filtreze.
nici oamenii mari, ma corecteaza el. tati se uita in fiecare seara la filme cu impuscaturi. zice ca-l relaxeaza. cum vine asta?
of toma, ai dreptate, si tataia e om gospodar, dar tot la impuscaturi se uita. Iar tati e cel mai pasnic adult de pe pamant, si tot cu arme se delecteaza inainte de culcare. e o atractie bolnava catre dominare, o forma pasiva de agresivitate.
uite la inceput, cand nu existau orase si masini si case si supermarketuri, oamenii trebuiau sa vaneze ca sa manance. isi confectionau arme si le foloseau sa ucida. si poate nevoia asta a ramas in gena masculina si omenirea reuseste s-o duca mai departe cu fiecare generatie. unii raman copii in suflet si atunci se delecteaza doar pasiv cu agresivitatea iar altii cu copilaria furata duc razboaie adevarate, of. e mult de zis, subiectul asta nu se termina niciodata si ma doare sa-l mai lungim.
stiu, tie nu-ti plac armele. i-am spus si lu mis la gradinita ca mama mea n-o sa-mi ia niciodata un pistol de jucarie, nici macar pentru pretend play.
True, apas eu.
Cand merg sa-l iau de la gradinita ma intampina cu o decoratiune hand-made.
Vai ce frumos, tu ai facut-o?
Nu, mis.
N-ai contribuit cu nimic cu nimic?
Nu ca mis foloseste pistolul de lipit si e periculos pentru copii.
Mai Toma, ce jnseamna asta? Tu obisnuiai sa decupezi, sa tai, sa lipesti.
Hai mai mami, ai zis ca-ti place! Las-o asa. Ce te superi ca n-am facut-o eu? Mis vrea sa ne ajute.
Nu toma, asta nu e ajutor, mis incurajeaza lenea. Ma doare sufletul ca ii iei apararea, asta inseamna ca deja iti convine ca n-ai muncit tu la decoratiunea asta.
Hai ma mami, n-ai zis tu fara pistoale?
Hai ma ca mergea si cu aracet, nu te mai fofila.
Ajunge acasa si-i arata lu frasu grozavia: uite tao, n-am facut-o eu, a facut-o mis, da n-arata rau nu? Si-i sopteste: e lipita cu un  pistol care incurajeaza lenea.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...