mamalutoma

Am plecat cu copiii la o plimbare între 2 ploi, să mai vedem grădini dichisite sau sălbatice, că mie astea din urma mi se potrivesc mai tare. Am fotografiat case, am mirosit o frunză de nuc, am povestit din copilăria celor 30 de ani în urmă. O cățea tuciurie cu 4 pui- unul bej durduliu și 3 sfrijiti culoarea ei- plecaseră ca noi în plimbarea lor dintre cele două ploi. I-am spus lu Toma ca durduliul ăla bej care seamana cu Tao al nostru e cel mai descurcăreț. El a zis: de unde ști? Pai el sigur sta la sân toata ziua si-i împinge pe ceilalți mai încolo. Si cum emiteam eu certitudini, cățeaua a traversat strada, durduliul a urmat-o cu încredere, un sfrijit și-a făcut curaj până la jumătatea străzii, iar ceilalți doi au rămas timizi pe trotuar infuzând curaj în sfrijitul angajat în traversare. O mașină a oprit, curajosul s-a pierdut cu firea, apoi s-a întors de unde a venit. În timpul ăsta cățeaua nu s-a întors nicio clipa la cei 3 care, lipsiți de șansă, au plâns un pic si s-au dus înapo...

Strange agenda mintii peste zi detalii bune de pus in poveste, iar daca nu mi s-ar inchide ochii intre somnurile ceresti ale copiilor mei - ingeri pe pamant, healeri de vocatie, as nara cu har mai mult decat o sa reusesc sa fac in noaptea asta. am inteles ca momentele mele preferate din zi sunt noaptea tarziu si dimineata devreme. Ultima oboseala si cafeaua cu roua. Acolo ma deschid gandurilor, imi respir pacea, imi astern binecuvantarile dinaintea judecatilor si ma felicit c-am venit acasa. We need 4 hugs a day to survive iar mie imi place teoria asta. Ma tin de ea si-i cresc si pe copii deschisi la inima. Ma culc. M-a imbratisat mama mea de noapte buna iar cu binecuvantarea asta ma pun pe perna sa-mi culc fericirea. Am obosit zambind, dand si primind iubire. Nu mai apuc sa detaliez oameni si situatii. Va trebui sa ma credeti pe cuvant.

7 ani gata. 2 copii, 2 bagaje. Desprindere săracă sau eleganta, cum vrei s-o iei. Simplicity is the ultimate sophistication. Cărțile de copii, jucariile, decorațiunile de suflet, străchinile românești făcute cadou la oameni care raman la inimă și pe care nu stiu cand o să îi revad. Nu plang, n-am vreme. Nimicuri cu sens date si ele în stânga și în dreapta. Pus in bagaj 2 furculițe si o lingură care îmi plac; O carte a scriitorului egiptean preferat. Niște humus, pasta de susan, uleiurile esențiale, 5 sapunuri locale. Tatalutoma si alutao de ce nu? a improvizat un cantar din 4 scanduri de pat dispuse în cruce si 2 lazi de plastic drept talere. Am umplut fiecare lada cu câte 10 kg de carti românești. Apoi am pus lăzile laolaltă si valizele pe rând in contrabalanta și am verificat cele 20 kg din bagaj. Toma s-a pus si el la un capăt de scandură cu 3 kg de cărți în mana si ne-am distrat ca în balansoar. 20 kile de cărți românești rămân pe meleagurile lu tutancamon, tributul meu pentru găz...

Mă rup de Egipt. Usor, dar greu; repede, dar târziu; râzând, dar plângând; goala, dar plina; apăsată, dar senină. Împachetez, oftez, zambesc. Fac pace cu materialul, îmbrățișez umanul, mulțumesc pământului pentru găzduire, oamenilor pentru iubire, universului pentru lectii. Cu fructele pasiunii mele, cu frunze noi si vechi, cu trunchiul drept ma întorc la rădăcina. Nu e ușor, dar am înțeles de mult ca obiectivul nu e ușurarea vietii, ci seninul greului dus de colo până colo. Copiii mei jubilează. Le e dor de jumătățile de rădăcini. Tatal lor e gata si el de vise noi, de rescriere, de lăsat tutancamonul să-și mai poarte singur de grija. Încerc să consum toate fructele si legumele de care o sa-mi fie dor. Ii mulțumesc mangoului ca a intrat in viața mea. M-a rescris celular practic. Ei.. si sunt multe ierburi si praf si oameni si momente de care o să-mi fie dor. Si dacă e să aduc un tribut tehnologiei, ii dedic minciuna ca dorul se curmă on-line. Las mult în urmă. Încerc sa las bucă...

Uneori uzi plantele, zambesti cu ele, bei apa cu lamaie, fierbi fasolea, speli 5 vase, te plimbi prin bucatarie ca in fiecare dimineata si totusi unele inceputuri de zi sunt mai greu de tras in piept. Si te intrebi: sa fie hormonii corpului meu de femeie care in fiecare zi a lunii spune alta poveste sau sa fie universul care apasa intr-o forma noua asupra nunei limitari mai vechi sau niste neplacute de ieri mai viziteaza inca sertarul constiintei intentionat uitat deschis? Lectia let go-ului vine si pleaca, o invat si o uit, o predau altora si o fur inapoi de la ei cand ma agat si eu de material sau moral in moduri de care a doua zi nu ma mai simt mandra. Perpelesc ganduri, dau timp senzatiilor amare, internalizez sau ma desprind de mirosuri prea grele pentru nasul meu obosit. Unele dimineti dor chiar si asa in linistea lor clara. E gata cafeaua. Azi o beau cu zahar. Sa fie asta pacatul.