Am cules azi un spanac sălbatic și l-am strecurat în smoothie-urile zilei că e bogat în fier. Mi-am notat și toate buruienile pe care le consum că poate mi se rătăcesc gândurile într-o zi. Pe Tao l-am lăsat despuiat să investigheze murele care s-au copt, să spele cartofii scoși din cuib și să studieze o lăcustă. Assisted learning să zicem că am aplicat, în sensul că el face ce vrea, iar eu pudrez cu încredere sau cu explicații la nevoie. Lumea numește parentingul meu drept indolență, dar dacă ne-am supăra repede ar trece viața pe lângă noi, iar eu vreau să treacă prin noi. E o chestiune de poziționare. Am dăruit un buchet din toate florile pe care le-am găsit în grădina de zarzavat. Lobodă uscată, iarbă roșie, trandafiri.. e incredibil ce de minuni se pot face cu mâna ta când te deschizi împrejurului. Pentru gâtul iritat mi-am făcut o infuzie de mentă proaspătă. Am inhalat-o, am făcut o gargară cu fiertura și m-am simțit puternică în alegerile mele naturiste. Am cântărit câtev...