Treceți la conținutul principal

mamalutoma, mamalutao, zeița Hathor și alte câteva dive la un loc

îmi iau notițe dintr-un curs on-line de shamanism egiptean. taică-mio dacă m-ar vedea cum închid ochii și mă conectez la zeița bucuriei ar zice: te-a prostit telefonu ăla. Toma încă doarme, Tao dărâmă casa cât inhalez eu înțelepciune, o amestec cu iubire și o expir dând-o lumii pe Facebook, pierzând vremea cum ar zice scepticii casei. Tao cere lapte. Am luat deja niște secrete de la cursul ăsta că, uite, nu mă mai supăr. Îi dau tot laptele pe care îl am. Mă conectez la copilul meu că n-o mai dura mult iar conexiunea laptelui nu se mai întoarce. A avut-o și Toma si, uite, a rămas în el deși pare c-a uitat-o. O judecă și o respectă deopotrivă în timp ce așteaptă să-mi fac timp și pentru cerealele lui cu lapte de ne-mamă.
Tao mă mângâie în timp ce suge. Secundele sunt ale noastre. Nu-l mai grăbesc. Termină de băut. Vreau să îl pup și nu mă lasă. Ăsta e el. Ne bucură primind. El nu dă. Sau dă, dar nu când vrei tu să primești. Alege el, mereu.
Toma e un giver, Tao e un taker. Iar eu am de pus iubire peste esențele lor, am de mediat conflictul ăsta care se naște din prea mult dat sau prea mult luat.
Rana din talpa lui Toma spălată aseară cu fiertură de lavandă și pudră de turmeric e aproape vindecată. Deci shamanismul nu m-a chemat el degeaba azi la prima oră.
Merg să-mi fac o cafea. Ploaia spală păcatele netreziților, iar cursul de spiritualitate e pe sfârșite.
Deci dacă iei o celulă și o desfășori linear are vreo 2 m, înseamnă că tot corpul desfășurat atinge diametrul sistemului solar. Cum ar veni zeii sunt toți în ADN-ul nostru și vorbesc prin noi, numa că noi ne luăm cu unbeneficial patterns și ignorăm mesajele.
În fine, n-o mai lungesc că diluez esența. Ceva ceva ați prins voi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...