Am cam lăsat blogul în urmă și mă scuz față de gagicile care mă savurau la cafea, dar m-am luat cu cosmeticele astea cu buruieni magice în ele și am reorientat un pic atenția lirismului. Iubesc viața la fel și o s-o prețuiesc în orice formă de scris care o să mă viziteze între alăptări, ateliere cu copii, săpunuri cu tărâțe și creme cu salvie.
Am urmărit finalele la tenis ieri și azi. Simona m-a făcut să explodez de românism iar de Djokovic mi-a plăcut când a zis că a fost un meci super strâns, dar din nefericire la un moment dat cineva pierde iar omul care a pierdut a trebuit să fie Federer. Și cum își făcea el cupe din hârtie cand era mic și-și închipuia victoria. E de plâns minunea asta. Iubesc body language ul lui Federer și m-a apăsat înghețul de pe fața lui când a pierdut.
A fost cel mai mult t.v. consumat de mine în ultimii 10 ani.
Am ieșit pe întuneric din casă cât să salut luna plină și să îmi iau florile de câmp lăsate la uscat în curte peste zi. Și afară-ul mirosea ca la mamaia în curtea copilăriei de acum 30 ani și m-am gândit: uite, mă, că n-are cum să moară copilăria din noi dacă onorăm întunericul și lumina deopotrivă.
Mi-am mai făcut timp de un gând asupra smoothie-urilor cu care îmi stresez vizitatoarele de pe pagina cu naturisme. Le-am plictisit poate cu țelina mea, cu pătrunjelul, amarandul, zmeura, coacăzele din grădină. Dar poate le dau o picătură de încredere, o picătură de poftă de verde care să ajute corpul să curețe toxinele, să contribuie la un drenaj limfatic corespunzător, să aducă viață peste oboseala zilelor.
Într-o zi o să deschid un laborator unde să aduc femei obosite să le masez pomeții cu piure de zarzăre, călcâiele cu un elixir cu ulei de susan, le fac un smoothie verde, povestim niște adevăruri, mai fierb niște flori de câmp, le bem și respiram din diafragmă și le-oi trimite acasă cu sufletul uns. O să fac și asta!
Cam atât din patul de la Pucioasa. Să dormiți fără apăsări.
Am urmărit finalele la tenis ieri și azi. Simona m-a făcut să explodez de românism iar de Djokovic mi-a plăcut când a zis că a fost un meci super strâns, dar din nefericire la un moment dat cineva pierde iar omul care a pierdut a trebuit să fie Federer. Și cum își făcea el cupe din hârtie cand era mic și-și închipuia victoria. E de plâns minunea asta. Iubesc body language ul lui Federer și m-a apăsat înghețul de pe fața lui când a pierdut.
A fost cel mai mult t.v. consumat de mine în ultimii 10 ani.
Am ieșit pe întuneric din casă cât să salut luna plină și să îmi iau florile de câmp lăsate la uscat în curte peste zi. Și afară-ul mirosea ca la mamaia în curtea copilăriei de acum 30 ani și m-am gândit: uite, mă, că n-are cum să moară copilăria din noi dacă onorăm întunericul și lumina deopotrivă.
Într-o zi o să deschid un laborator unde să aduc femei obosite să le masez pomeții cu piure de zarzăre, călcâiele cu un elixir cu ulei de susan, le fac un smoothie verde, povestim niște adevăruri, mai fierb niște flori de câmp, le bem și respiram din diafragmă și le-oi trimite acasă cu sufletul uns. O să fac și asta!
Cam atât din patul de la Pucioasa. Să dormiți fără apăsări.
Comentarii
Trimiteți un comentariu