Treceți la conținutul principal

dimineață de toamnă cu emoții grămadă

Tao a adormit în cărucior într-o rână, scriu eu iar dicționarul telefonului nu cunoaște cuvântul rână, vai de evoluția noastră lingvistică. Pun fasolea la încălzit. Așez emoțiile dimineții in sertarele sinelui și zâmbesc.
La magazinul de lângă parc am găsit o alternativă de bun simț la biscuiții oreo, respectiv ceva cu quinoa și gincobiloba, probiotice și conștiință, zic hai mă că le mai pasă și altora.
Toma își lua avânt cu bicicleta când eu am strigat  i love you! si mi-a stat inima. Era prima oară când nu primeam: I love you, too. Rămăsese iubirea mică de copilul meu gata de școală. Mânca toamna din mine ca din prepelița lui Brătescu Voinești. Atunci n-am plâns, dar plâng acum, scurt, gata.
I-am zis: I told you I love you.
I didn't hear you, a răspuns el zâmbind. I was too proud on my bicycle.
Mi-am așezat inima la loc pe bucățele în puzzle ul ăsta de mamă cool și am salutat doamnele care dădeau cu mătura la locul de joacă.
Aoleu, dar cu puii ăștia de pisică 2 la suta de grame ce facem?
A discutat Tao un pic cu ei, dă-le biscuiți cu gincobiloba, dă-le apă, go away go away come come, nu-i putem lua acasă, Tao. Dar poate vine cineva și îi ia, sigur vine.
Toma traumatizat a vrut acasă.
A plâns mult, suficient cât să ne luăm la revedere de la doamnele cu mătura și să punem pisicile în coșul bicicletei.
Am sunat-o pe Mari, stilista cățeilor de rasă ai Pucioasei, mama pisicilor abandonate, sufletista mea ușor de iubit. E bună viața, șterge mucii  și lacrimile, Tomică ! mai bine bagă  pisicile la mine în buzunar că-ți pică din coș și dăm în altă traumă. Hai cu ele la Mari la cabinet, că s-a terminat cu dârdâiala. Începe deparazitarea, luxul.
Pe drum spre casă Toma a așteptat 2 bătrânele care se opriseră în fața lui pe trotuar, fără să le claxoneze. They must be happy they met, mi-a zis, iar eu am plâns pe dinăuntru pentru copilul ăsta sensibil pe care mi l-a dăruit viața.
I feel proud we saved the kittens.
Da, mă, senzorialule. Plânsul tău le-a salvat, că dacă era după Greuceanu de Tao: go away go away pa pisa, pa.
A sărit lanțul de la bicicletă, iar eu l-am rugat pe un adolescent chipeș să ne ofere asistență. Mulțumim mult, Luigi.
Viața e plină de oameni mișto, băi, Toma.
Și de pisici, a adăugat el.
Hai zi mai în șoaptă că a adormit purcelu  de Tao.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...