Treceți la conținutul principal

s-au deschis iar cerurile

toma isi face de lucru in cada lincaghind comoara din adancuri, respectiv trusa de cantarole primita de la prietena mea jenifer din washington, cu care s-au mai jucat 3 generatii de copii pana la toma si s-o mai juca si sora lui si cine o mai fi sa vina ca o minune pe lumea asta gata stricata.

toarna din bol in ceasca, rastoarna in cada, umple iar. opa. uite un capac. na ca se potriveste la castronelu asta. baai, ce ma pricep la bucatareala. auzi mamiii, opreste tu focu la cuptor ca miroase a gata. 
se face!
baai sapunule de masline ce esti! ia ca te pun intr-o tigaita si te topesc. hai ma nu aluneca, c-am glumit! baa da simandicos mai esti, parc-ai fi din olio extravergine.

tomica, promiti ca nu bei din cada cat strang si eu niste rufe? hai ca promit da nu neaaparat. 
auzi turtu, am insfacat un job nou.
ei na, iar?
da ma daca-ti spun. de data asta pe banii care trebuie, da uite ca nu te mai pot lua cu mine, ca n-au clasa de sugari.
aoleu. ma trimiteti in lume? 
nu ma, pe langa casa, dar in treaba ta. 
si iar imi fac prieteni?
pai tu asa traiesti!
si noaptea o sa-mi mai dai lapte?
se negociaza.
si ne mutam pe insula?
pe insula.
cu nilu la nas?
la nas.
auzi mami, da poate luam o casa mai mica, sa faci si tu mai putina curatenie.
asa sa te auda maica precista, nascatoare de dumnezeu, intelegatoarea tuturor ofurilor mamesti.
ce tare e rugaciunea asta mami. de la cine e?
uite am invatat-o singura, din spirit autodidact, cand te-am adus pe lumea asta grea si frumoasa. parca ti-am zis sa nu bei din cada!
hai domne ca dadeam si io noroc pentru jobu tau nou si pentru plansu readaptarii mele. adu tuica de la tataie!




Comentarii

  1. Fata draga,esti tare priceputa in astea ,stii tu ,ale scrisului.

    RăspundețiȘtergere
  2. hihihi, frumos, sa iti fie bine cu noul job, cat despre Tomica, nu ma-ndoiesc ca o sa-i fie ! Surioara zici?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...