Treceți la conținutul principal

futu-i mama ei de goana!

of ca ma tin de cateva zile sa va scriu.. poate fac pe ocupata, da chiar sunt!
trebuie sa povestesc despre cum face toma cu mana din taxi catre toate mutrele plictisite din trafic. cum schimba el zilele tuturor obositilor, cum pune el zambete pe fetele tuturor ingrijoratelor.
uneori striga pe limba lui catre soferii care nu respecta legea, respectiv cea a bunului salut. apoi multumeste cu ditamai zambetul celor care l-au zarit inainte ca el sa faca cu mana. mi-am propus sa-mi pregatesc aparatul si sa fotografiez surpriza de pe fetele oamenilor care se intalnesc cu zambetul lui in trafic. 
eram intr-un harb de taxi. un nene dinafara ne-a zis: inchideti portiera bine. am zis: n-am cum ca pe interior lipseste 'clapeta'. ne-a inchis-o el. apoi o doamna s-a rusinat la rasul lu tomica. i-am strigat: la muuuulti ani pentru maine [ in egipt maine e ziua mamei]. a zis: meeersi iubita, mersi la fel!!! un alt nene ne-a zis: uelcommm, hau ar iu? i-am zis pe limba lui: bine, multumim lu alah. [asa le place lor sa le raspunzi si nu am vrut sa intru in polemici pret de un semafor]
nu stiu daca socializarea asta zilnica pe care o faciliteaza tomica, poate fi povestita. e dincolo de relatabil. tine de fantastic. de magia diminetii care se pierde in claxoane, ambuteiaje, intarzieri si zambete unice. intalniri care dureaza 3 secunde, maini care se flutura unele spre altele, sperante catre o lume mai prietenoasa. uneori ploua. oamenii isi vad de stergatoare, injura, se strecoara, toma saluta cu picaturi pe nas. oamenii par sa uite brusc de necazuri, nu exagerez. e o lumina in zambetul lor spontan, care imi da incredere. 
in rastimpuri urla: da ba da. budhiga budghiga, un fel de: baaaa, terminati cu goana! orpiti motoarele astea blestemate si hai sa ne imbratisam, sa mergem ca oamenii pe picioarele noastre acasa, sa inchidem telefoanele, sa uitam de televizoare, sa povestim din suflet, sa celebram viata, futu-i mama de goana!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet