a fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar cere publicat, un blog. un sirag de zile senine istorisite repejor, cat sa nu li se piarda consistenta, cat sa le fie conservat parfumul pentru vesnicie, cat sa afle lumea intreaga minunile lui toma cel unic.
timpul zbura, revelatiile mameilutoma nu mai conteneau, baiatul invata sa rada, sa mearga, sa salute, sa iubeasca viata.
mame noi si vechi rezonau cu povestile, vibratii pozitive armonizau relatii nevazute, blogul dospea ca o paine integrala, iar mamalutoma admitea asta fara sa se dea mare.
intr-o zi de martisor, cand puiul de om dormea cat sa puna mami o tura de rufe la spalat, ii veni gospodinei o idee si o scrise repede uite doar pentru simplul fapt ca viata e scurta: ce-ar fi sa colecteze ea contributii de doi la suta si sa publice povestile astea de viata? sa le lege asa in niste sute de pagini, sa sufle praf magic peste ele si sa le aseze pe noptiere, pe rafturi, in bucatarii adevarate, la capul patului, in balcoane, la baie si pe oriunde le-o mai sta bine cartilor vii.
masina de spalat isi termina ciclul. mama de copil termina gandul. mugurii copacului de iasomie din fata casei aveau sa aduca veridicitate visului. snurul de martisor intelegea unde avea sa fie atarnat odata cu sperantele publicarii. odata conchisa huruiala masinii de spalat copilul avea sa viseze lin. cartea inceputului lui de viata statea sa-si scrie publicarea. nu mai era loc de intors.
Comentarii
Trimiteți un comentariu