oprit focul la mazare. declarat multumita. o mancarica deloc sofisticata, in care am inghesuit toate legumele tarabei, dar pe care aleg s-o numesc 'de mazare' de dragul margelelor pe care le-am curatat cu mana mea din pastai. imi amintesc de prima productie de mazare din gradina de la pucioasa. gustul ala n-o sa-l mai gasesc nicaieri, dar sta cuminte in sertarul inimii cu bunatati si trimit senzatii catre el, cu fiecare mazare noua pe care o gatesc.
copilul impinge somnul de dupa amiaza spre inceputul noptii. baia se suspenda, masa de seara atarna de-un vis neterminat. curentul nu se mai opreste. nici nu stiu ce sa fac cu atata lumina.
scot rufele din masina si le intind pe indelete la uscat. ma joc cu timpul. ma gandesc la prietenele mele mame, la cum ne vaitam noi pe skype, la fel, desi fiecare cu grijile propriului microunivers. ne stim neajunsurile pe dinafara. ne dam rapuse ca sa renastem din vaicareala, dam sfaturi ca sa ne auzim destepte si sa ne imbarbatam razand de platonicul incurcaturilor de situatie.
ridic ochii din rufe si ma uit la mine. sunt frumoasa. derulez si imaginile prietenelor obosite. ce frumoase sunt si ele. frumusetea merge deci cu noi prin greutati, daca nu cumva ele ne-or face eroine, madone, venuse. si-atunci batranetea se pacaleste cu viata luata-n piept de-adevaratelea? sa intinerim oare cu fiecare ras nou de inceput de om pe care ne-am priceput sa-l aducem printre oamenii vechi prea devreme?
Comentarii
Trimiteți un comentariu