se vaita fata care face curatenie in gradinita - pe buna dreptate - ca nu mai poate de una singura. i-au adus acum 2 zile un coechipier de 21 de ani din rwanda, umil dar demn, combinatia asta unica a africanilor care au supravietuit unor genocide. are un look cool si relaxat: pantaloni de in 3 sferturi, sandale de safari, niste casti minuscule ii stralucesc in urechile ca taciunii si fredoneaza de-ale lui in timp ce da cu matura. e gata de orice umilinta, dar nu pare sa se teama de nimic. are o privire cu care iti ajunge in suflet, daca nu ti-e frica sa-l primesti.
madamele mele l-au asumat cu hlizeaza, ca e bun la carat chiar si o ceasca goala pana la bucatarie, vine cand e chemat, le matura sub scaun, e al lor, l-au castigat. ce mare e alah!
cand nu are de curatat, merge langa locul de joaca al copiilor iar ei se strang ciorchine langa el, fara sa-l intrebe: de ce vin ochii tai ca sagetile? ce cauti tu in noi?
acum ca inteleg de-adevaratelea ca prefera sa stea numa pe langa oamenii mici, necontaminati inca, imi vine sa plang.
nu l-a intrebat nimeni din ce tara e. mi s-a destainuit de dimineata. cum te cheama? Aisa, dar pe tine? Corina. zic ce faci in egipt? studiez educatie fizica. si familia ta? in rwanda. vorbiti pe skype? n-au calculator, numai la telefon. cum e in rwanda acum? asa si asa. ei sunt fericiti ca esti aici? nu. dar tu? eu sunt un pic, dar e un proverb: there is no place like home. zic stiu, ca nici eu nu sunt d-aici. dar de unde? din romania. bine ai venit! multumesc la fel.
face o pauza si zice: am stiut de cand te-am vazut, ca nu esti o femeie araba. zic stiu. esti altfel. sunt libera. da, esti. si s-a intors la maturat.
auzi, poti sa stergi oglinda din camera bebelusilor, ca e plina de urme de degetele?
pot.
nu chiar in fiecare zi, dar macar 1 data pe saptamana.
da.
am venit acasa si-am citit un pic despre genocidul din rwanda. s-a intamplat acum 20 de ani, la inceput de aprilie, cand mi-a placut mie sa ma nasc. baiatul asta deci e unul dintre bebelusii care au supravietuit. poarta in el groaza si speranta, neintrebari si sete de raspunsuri. merge acasa o data la 2 ani si se uita cu sagetile astea de ochi in ochii celor suparati ca a plecat.
intre timp urmasele lu tutancamon, indoite de nepasare, se joaca de-a printesele cu verticalitatea lui.
toma ii face cu mana, dimineata cand ne intersectam. de unde a stiut toma sa-si aleaga indeletnicire favorita datul cu mopul? ce secrete suprapamantene impart ei? ce pacate lumesti spala ei cu mopurile lor demiurgice?
sa stii ca tare m-a emotionat. omul acesta.
RăspundețiȘtergeremi-a fost dat, in viata asta, sa cunosc cativa oameni ASA. cel mai adesea prin peregrinarile mele de dinainte de copil..prin colturi de tari uitate de lume.
si, de fiecare data, simteam cum "libertatea" mea era o floare ofilita fata de ceea ce vedeam in ochii lor. aia era libertatea reala.
zambetele alea -adesea stribe, dar mereu pana la urechi- ele erau zambtele reale. nu alea pe care le vezi -in general-in jur, si care au ceva imprumutat de la zambetul unui crainic tv....
ferice de tine ca ai dat si peste asa ceva. frumos cadou...
emotionant, da!
RăspundețiȘtergere